Week-end ”negru” în Liga a III-a

Cetatea, in echipament galben

Echipele nemțene de fotbal au pierdut pe linie jocurile disputate în etapa a 3-a a Ligii a III-a, seria I. Vinerea trecută, în prologul etapei, Cetatea a pierdut cu 0-1, meciul susținut pe teren propriu, cu FC Zagon. Botea a marcat în minutul 50 golul victoriei oaspeților, care au adus cu picioarele pe pământ echipa de sub Cetate, ce se visa promovată după numai două etape scurse din campionat. ”Dușul” rece al elevilor lui Ciprian Damian, vine la câteva zile după corecția aplicată în Cupa României de Rapid Suceava.

Ceahlăul II a pierdut cu 0-2 într-o deplasare grea, la CFR Pașcani, echipă care s-a întărit în această vară, anunțând intenția de a promova în Liga a II-a. Pietrenii au pierdut în repriza a doua, după golurile marcate de Lipovanu (50 și 81), ultimul, dintr-un penalty acordat cu ușurință gazdelor.

Petrotub a întregit seria rezultatelor negative ale echipelor nemțene, după ce a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, pe teren propriu, meciul susținut sâmbăta trecută, cu Bucovina Pojorâta. Răzlog (29), Rus (39) și Kuruc (68), au marcat golurile victoriei oaspeților. Etapa viitoare programează vineri, 19 septembrie derby-ul nemțean dintre Ceahlăul II și Petrotub, în timp ce Cetatea se va deplasa la Liești pentru meciul cu echipa Sporting din localitate. În clasamentul seriei Csikszereda Miercurea Ciuc, este pe primul loc, având maximum de puncte, 9, după 3 etape. Urmează un pluton de echipe cu 6 puncte format din Petrotub, Cetatea, Știința Miroslava și Sepsi OK Sfântu Gheorghe. Ceahlăul II ocupă locul 10 cu un singur punct. (M. STOIAN)

Autor:

Ultima ora

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Razie pe DN 2 – polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni, majoritatea pentru viteză

Acțiunea tip RELEU, care a avut loc pe DN...

Polițiștii nemțeni și luptătorii SAS au descins în Suceava într-un dosar de transport ilegal de lemn

Polițiștii nemțeni au descins pe 3 septembrie într-o locație...