Vulpițele Galbene Roman, participare la turneul final al Ligii de junioare U15

Junioarele de la clubul Vulpițele Galbene Roman au participat, în perioada 22-24 iunie, la Cluj-Napoca, la turneul final al Ligii de junioare U15. Competiția a adunat la start 12 echipe, împărțite în câte 4 grupe a câte 3 formații. Echipa din orașul mușatin nu a reușit să acceadă în semifinale, înregistrând trei înfrângeri și o victorie. Vulpițele Galbene junioare s-au clasat pe locul 11.

„Calificarea la acest turneu, în primele 12 echipe din țară, a fost pentru echipa noastră o reușită. Aici am întâlnit adversari puternici și motivați să câștige cât mai multe puncte. Rezultatele înregistrate nu au fost notabile, dar îmi felicit fetele pentru munca depusă în pregătire și în aceste meciuri. Pentru staff-ul nostru tehnic a fost un test util, deoarece am putut evalua nivelul la care se află jucătoarele și am aflat ce trebuie să remediem în pregătire. Salutăm prezența în staff-ul tehnic a domnului profesor Felix Ghiuzan, care se va ocupa de pregătirea portarilor, atât de la echipa mare cât și de la echipa U15. Pentru pregătirea noului sezon al echipei U15 avem în vedere o amplă acțiune de selecție și pregătire a junioarelor, de care se va ocupa domnul prof. Ioan Diaconu”, a declarat prof. Adelin Tălmăcel, președinte ACS Vulpițele Galbene.

Echipa care a participat la turneul final de la Cluj a fost formată din: Bianca Calistru, Adriana Teodora Helciug, Alina Andrieș, Elena Amalia Gotcă, Elena Amalia Severin, Ștefania Leonte, Cerasela Onode, Paula Cojocaru, Daria Andreea Cazimir, Luciana Ștefana Mocanu, Elena Jaleru, Geanina Calfa, Alexia Scripcaru. Antrenor principal este prof. Ioan Diaconu, iar antrenorul cu portarii este prof. Felix Ghiuzan. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...