Urbea noastră e vorba să adune azi crema politicii locale într-o încercare de găsire a unui numitor comun în ceea ce privește ducerea la bun sfârșit a proiectelor existente și la angajarea altora noi cu largă deschidere spre progres. Nu de alta, dar este din ce în ce mai vizibil, și nu de puține ori hilar, cum aleșii din PSD, UNPR, PNL ori PC, dau cu votul în fasole, după cum primesc indicații de la polii de putere risipiți prin teritoriu ori birouri. Reuniunea de azi a fost precedată de o sumă de reuniuni mai mici, cu înțelegeri la fel de mici, dar care au hazul lor, pentru că se mai ascut săbiile, se mai numără gurile de foc ori se dau telefoane la centru ca să se sune la … Neamț.
La momentul vorbirii starea politicii de la noi nu este una veselă, ba chiar seamănă cu o ciorbă de potroace făcută de un lăcătuș mecanic diletant spre începător. Din start liberalii vin cu condiția coaptă demult, să li se dea postul de vice la județ îndărăt, plus una bucată viceprimar la Piatra Neamț. Colegii de alianță, recte PSD, îs deschiși la dialog, dar constipați la schimbare, adică adică să se modifice pe ici, pe colo, dar să nu se schimbe nimic, eventual dacă mai obțin ceva, să fie primit. Amin! Tabăra conservatoare rămasă fără sediu, umblă cu hărtiile în genți și speră să aibă după pomenita adunare, un spațiu unde să planteze ceva mobilier și dacă e loc și de niște posturi mai de Doamne ajută, e loc și de un „săru` mâna boierule!“
Cei mai detașați par a fi cei din UNPR, care pozează în spectatori avizați ce așteaptă să crape alianța aflată la timona patriei, la modul oficial, ca să știe ce aleg. Mai mult interesul lor este orintat spre PSD-ul central, din capitală care poate dirija pretențiile filialei de Neamț, fie în sensul domolirii sau, de ce nu, al creșterii peste limita stabilită consecutiv unanimității din alegeri. În atari condiții, se anunță o sedință care are o oră de începere, dar sigur se vor da telefoane discrete acasă, că „se prelungește, mamă, pune mâncarea la frigider. Te pup, pa pa!“