Se spune că Satana l-a dus pe Iisus pe un munte şi i-a arătat pământul şi toate bogăţiile sale spunându-i: Toate astea sunt ale mele. Închină-te mie şi toate astea sunt ale tale (Luca, 4:5;6,7). Iisus însă i-a răspuns aşa cum era de aşteptat: Retro Satana! Ei, acest munte nu ar putea fi Athosul, pentru că de pe muntele Athos nu se vede lumea, nu se văd bogăţiile, aici e o confruntare în ocurenţă a timpului cu spaţiul din care rezidă energia şi forţa rugăciunii. Sau a artei? Vasile Lovinescu spune în Al patrulea hagialâc (p. 66): În opera de creaţie timpul şi spaţiul îşi împrumută unul altuia calităţile. Spaţiul este “calificat” prin timpul necesar pentru a-l parcurge, operaţie care se numeşte în limbaj hermetic “temporalitatea spaţiului”, “circulatura cvadrantului”; operaţia inversă, cu caracter definitiv, este “spaţializarea temporală” care constituie rezolvarea “cvadraturii cercului”. Wagner, în “Parsifal”, numeşte muntele Graalului “Montslavat”, locul unde timpul devine spaţiu. Pe Athos există un ferment al creaţiei care se topeşte în rugăciune, oricine poate confirma acest lucru, acolo simţi fără îndoială că timpul devine spaţiu. Iar rugăciunea nu este creaţie, este contopire cu creaţia. De aici poate şi acel dor neostoit care îl cuprinde pe oricare pământean care a stat câteva zile în intimitatea muntelui, care simte că trebuie să se întoarcă, măcar pentru o clipă. Reţin mărturia unui mirean care şi-a exprimat acest dor: Odată ce ai călcat pe el, Sfântul Munte Athos are darul de a te umple de un dor mistuitor greu de numit. Dorul unei pregustări din Cerul lui Dumnezeu. Puțini sunt aceia care nu revin. O parte din cei ce nu revin sunt cei ce au rămas. Dacă vrei să știi ce înseamnă viață autentică, vino la Athos! Dacă vrei să realizezi cât de contrafăcută și falsă e viața lumii noastre, vino în Sfântul Munte!
Nu există mănăstire sau schit de pe Muntele Athos în care să nu fie un zid de sprijin pus de un domnitor român. Numele lui Ştefan cel Mare este emblematic pentru toate, peste tot pe unde am reuşit să ajungem am găsit urme ale generozităţii şi credinţei sale. La Vatopedu, astăzi mănăstire grecească, am aflat că Ştefan cel Mare chiar ar fi stat o vreme în Sfântul Munte, perioada dintre moartea tatălui său şi ridicare sa pe tron.
Adrian ALUI GHEORGHE
