Voleibalist pietrean convocat la lotul naţional

Voleibaliştii lotului naţional de cadeţi al României se reunesc, astăzi, 15 ianuarie, la Izvorani, sub comanda tehnicianului Răzvan Parpală. Tinerii tricolori vor pregăti participarea la campania de calificare pentru Turneul Final al Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă. Voleibaliştii tricolori vor rămâne în cantonamentul de la Izvorani până în data de 7 ianuarie, atunci când este programată plecarea spre Grecia – ţară care va găzdui meciurile Grupei H de calificare. Alături de România din această grupă mai fac parte echipa ţării gazdă, Finlanda şi Lituania. Meciurile vor fi găzduite de localitatea Magnisias, în perioada 9-11 ianuarie.

Printre jucătorii convocaţi la această acţiune se numără şi pietreanul Dan Andrei Butnaru. Potenţialul uriaş de care dispune acest jucător i-a determinat pe tehnicienii Dan Gavril şi Nicu Buruş să-l coopteze pe Butnaru la pregătirile echipei de seniori de la VCM-LPS Piatra Neamţ. Andrei Butnaru este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic “Spiru Haret” Piatra Neamţ, joacă pe postul de centru și are 2,06 metri înâlțime. (M. STOIAN)

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...