Unic LPS Piatra Neamţ a izbutit să-şi treacă în cont o nouă victorie de 3 puncte, de această dată în derby-ul Moldovei, contra Penicilinei Iaşi, cu scorul de 3-1.
Elevele Mihaelei Voivod au fost şi de această dată vioara întâi, reuşind să se impună greu, dar meritat în faţa echipei antrenate de profesorul Dan Gavril. Chiar dacă ambele formaţii au trecut printr-un proces de reconstrucţie în această vară, loturile fiind completate cu jucătoare tinere, lipsite de experienţa jocurilor puternice, spectacolul voleibalistic a mai îndulcit amărăciunea spectatorilor, care au fost prezenţi la cuplajul de sâmbătă şi au asistat la înfrângerea băieţilor.
Voleibaliştii pietreni au pierdut din nou, fără drept de apel, un joc din campionatul Diviziei A1. În sala mică a Polivalentei pietrene, care îndeplineşte toate condiţiile legale de securitate, spre deosebire de arena centrală, alevii antrenorului Marian Constantin au pierdut cu 0-3 jocul disputat în compania formaţiei CSM Bucureşti şi continuă să ocupe, după 4 etape, ultimul loc, cu un singur punct.
Cum campionatul este abia la început, timp mai este pentru ca echipa să-şi revină, însă, îngrijorător este faptul că voleibaliştii pietreni sunt de nerecunoscut. Nu le ies combinaţii simple şi greşesc nepermis, neforţaţi de adversari, pierzând puncte importante pe mâna lor. (Mihai STOIAN)