0:00

Voinţă şi neputinţă la Spitalul Judeţean, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* investițiile în aparatură sunt blocate de bugetul restrâns

Investițiile demarate în anul 2013 la Spitalul Județean Neamț continuă, însă în măsura în care există și bani de la bugetul Consiliului Județean, for ce tutelează activitatea celei mai mari unități sanitare din județ. Cu toate că membrii Consiliului de Administrație au depus la Consiliul Județean o listă cu investițiile în aparatură, o parte din ele puse deja în practică, o dată cu rectificarea bugetară aprobată în ultima ședință a Consiliului Județean, banii pe care îi primește SJU Neamț nu ajung decât pentru vreo două mese de operații și reparațiile monitoarelor din secția ATI.

Potrivit hotărârii CA a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, ”se avizează lista de investiții pentru anul 2013, conform propunerilor de modificare și completare avansate de conducerea spitalului după cum urmează: monitoare funcții vitale portabile, sintagma 2 buc. Se înlocuiește cu sintagma 10 bucăți, la nr. Crt. 23; microscop operator oftalmologic se înlocuiește cu masă operație(3 bucăți); se introduce poziția 24, modul monitor Space Labs plus modul EEg (4 buc.); se introduce poziția 25, echograf Dopler 3 D cu o sondă convexă; se introduce poziția 26, aparat electro cardio tocograf (3 buc.). Art. 2: Se vor efectua demersuri la Consiliul Județean pentru suplimentarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului cu suma de 450.000 de lei, la capitolul dezvoltare, motivate de modificarea listei de investiții, și 550.000 de lei la capitolul funcționare, din care 100.000 de lei necesari pentru lucrarea de hidroizolație Pavilion Chirurgical”.

Consiliul Județean Neamț a aprobat lista de investiții, dar din păcate bugetul alocat cheltuielilor pentru dotarea cu aparatură  se dovedește a fi destul de restrâns: 276.000 de lei. ”Suma alocată este de 276.000 de lei, bani din care se pot cumpăra două mese de operație și monitoare pentru secția de Terapie Intensivă. O masă de operație costă în jur de 99.000 de lei, iar din ceea ce rămâne vom achiziționa plăci de bază și monitoare, astfel încât să facem ca Secția ATI să funcționeze așa cum trebuie. Un ecograf Dopler 3D costă aproximativ 50.000 de euro, deci este exclus să putem cumpăra”, a spus dr. Ioan Lazăr, manager al SJU Neamț. (I. CĂLIN)

Articolul precedentProiectul Apa Serv întârziat de o nouă contestaţie
Articolul următorFraudă la CAR Învățământ?