Excesul de viteză, mai ales când se circulă în condiţii de iarnă, i-a lăsat pe 22 de şoferi nemţeni pietoni, după ce poliţiştii de la Biroul Rutier le-au reţinut permisele de conducere.
Oamenii legii au continuat, şi în acest week-end, activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
“21 de permise au fost reţinute pentru depășirea cu 50km/h a limitei de viteză și unul pentru depășire neregulamentară. Abaterile au fost înregistrate pe DN2, fiind aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, majoritatea pentru încălcarea regimului legal de viteză”, a declarat Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
Polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa lor, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic. (G.B.)