Vineri, la Galeriile “Lascăr Vorel”, Vernisaj Marinela Boicu

Galeriile de arta Lascar Vorel

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț deschide seria de expoziţii bilunare din acest an cu un artist plastic din Iaşi. Cele două instituţii de artă vă invită vineri, 17 ianuarie, ora 17,  la vernisajul  expoziției artistei plastice Marinela Boicu, manifestare care va avea loc la Galeria „Lascăr Vorel” din Piatra Neamţ.

Marinela Boicu este născută în 1960, la Iaşi, a absolvit Colegiul de artă “Octav Băncilă”, la clasa pictură, grafică, artă decorativă, specializare imprimerie textilă industrială manuală şi broderie manuală. Din 1980 lucrează îndeosebi în industria de modă, în calitatea de creator proiectant, având la activ colecţii prezentate la Paris, Milano şi Dusseldorf, în cadrul Programului IBD pentru România 1996-2000.

În prezent urmează cursurile Facultăţii de arte “George Enescu” din Iaşi, secţia artă murală. Lucrările sale fac parte din numeroase colecţii de artă particulare din România, Austria, Marea Britanie şi America. Despre lucrările sale va vorbi scriitorul şi criticul de artă Lucian Strochi. Expoziția va fi deschisă până pe 31 ianuarie. (N.S.)

Autor:

Ultima ora

Reducerea accizei la motorină rămâne la 25% până la sfârșitul lunii

Reducerea cu 25% a accizei la motorina standard va...

Neamț. Tânăr din Bacău, prins în flagrant, când fura dintr-un autoturism

Luni, 14 septembrie, la prânz, un echipaj din cadrul...

Accident la Oniceni. O femeie însărcinată a fost rănită

O femeie însărcinată în 8 luni a fost rănită...

Neamț. Oamenii din spatele uniformelor. Marius Catană: Nu toți eroii poartă pelerine

Duminică, 13 septembrie, s-a sărbătorit la nivel național Ziua...

Noi imagini de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Prinde contur nodul rutier Roman – Sud

DRDP Iași publică noi imagini care surprind evoluția lucrărilor...

Direcția Silvică Neamț: Anunț privind organizarea licitației electronice de vânzare de lemn fasonat

1.Organizatorul licitaţiei: DIRECŢIA SILVICĂ NEAMȚ, cu sediul in Piatra...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...