Meteorologii anunţă că în majoritatea regiunilor ţării sunt aşteptate precipitaţii, în intervalul duminică, ora 18:00 – luni, ora 16:00, pentru Moldova, Transilvania şi zonele de deal şi munte fiind anunţate ninsori, conform unei informări de duminică dimineaţă. Potrivit informării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul menţionat vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal şi munte, precum şi în Moldova şi în Transilvania şi mixte în restul teritoriului. Meteorologii mai anticipează că în Carpaţii Meridionali şi de Curbură se va depune strat consistent de zăpadă, iar în Oltenia şi în Muntenia se vor cumula, izolat, 15-20 de litri pe metru pătrat. De asemenea, vor fi condiţii de polei, iar vântul va avea intensificări temporare în sud-estul ţării, cu viteze ce vor atinge la rafală 40-50 de kilometri pe oră.