Astăzi, 3 iunie, la ora 12, polițiștii Inspectoratului de Poliție al județului Neamț au ținut un moment de reculegere pentru polițistul căzut la datorie în cursul zilei de ieri, în județul Timiș.
„În acest context, pe raza județului Neamț, toate autospecialele au staționat având în funcțiune semnalele acustice și luminoase timp de un minut, iar polițiștii și-au adus omagiul. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!”, se arată în comunicatul Poliției Neamț.
Momente de reculegere au fost ținute astăzi de polițiști din toată țara. Despre Cristian Amariei, polițistul împușcat de un urmărit internațional, colegii săi au scris pe pagina de Facebook: „Din păcate, azi a mai căzut un coleg la datorie! De această dată împușcat în gât și piept, în plină stradă, în com. Izvin, din jud. Timiș! Cristian Amariei, la doar 43 de ani, a căzut secerat de gloanțele trase de un urmărit internațional. Medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salva viața polițistului, dar inima acestuia a refuzat să mai bată. Individul care a tras focurile de armă este căutat în continuare. Să-ți fie țărâna ușoară, Cristi! End of watch 02.06.2019”.
Cel care l-a împușcat pe polițistul timișorean este căutat și astăzi, 3 iunie, de sute de polițiști, luptători SIAS și jandarmi: