În cadrul unei întâlniri desfășurate astăzi, sub egida Asociației Comunelor din România (AcoR) – Filiala Neamț, primarii din județ au fost informați de către Petrică Șchiopu, primarul comunei Bârgăoani și președintele AcoR Neamț, că în data de 10 februarie va avea loc o întâlnire la Parlamentul României, unde reprezentanții administrațiilor locale vor avea posibilitatea să discute direct cu reprezentanții Guvernului, inclusiv cu premierul Ilie Bolojan.
Președintele AcoR Neamț a propus ca la această întâlnire, organizată în cadrul Adunării Generale a AcoR, să participe cât mai mulți primari din județul Neamț, pentru a susține, în mod unitar, problemele administrațiilor locale.
În cadrul discuțiilor, Dan Cârlan, președintele Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), a prezentat situația dificilă cu care se vor confrunta administrațiile locale în urma implementării noilor măsuri de austeritate impuse de Guvern. Acesta a propus ca, în ziua de 10 februarie, să fie organizată o grevă generală de două ore în toate primăriile din județ.
Primarii prezenți și-au exprimat verbal acordul atât pentru deplasarea organizată, într-un număr cât mai mare, la București, cât și pentru organizarea unei greve de avertisment de două ore, la nivelul tuturor administrațiilor locale din județ.
Întâlnirea a avut loc la Motelul „Casa Arcașului” din Târgu-Neamț și a reunit membri ai conducerii AcoR Neamț, în frunte cu Petrică Șchiopu, primarul comunei Bârgăoani, și prim-vicepreședintele Ticușor Vasiliu, primarul comunei Petricani. A fost prezenț prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, și spre finalul întâlnirii a sosit și Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a AcoR Neamț au fost discutate și aprobate mai multe puncte, printre care raportul privind activitatea desfășurată în anul 2025 la nivelul filialei județene și actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026.
C.T.S.





