La scurt timp după ce podul de la Luțca (Sagna) s-a prăbușit, se conturează deja câteva cauze.

Sunt două persoane rănite, șoferii celor două TIR-uri, ceea ce este partea pozitivă a situației, având în vedere că podul face legătura dintre Roman și câteva localități de lângă Sagna. Un nod rutier important, pe care la scurt timp după incident ar fi trebuit să treacă un autobuz cu navetiști și alți localnici, inclusiv copii, după cum spuneau martorii din zonă.

Primele cercetări efectuate de mai multe echipe de polițiști, la fața locului, au dus la deschiderea a două dosare penale. Unul este pe împrejurările rutiere, cu cele două TIR-uri surprinse pe pod la momentul prăbușirii. Celălalt vizează modul cum s-a realizat podul și cercetările sunt făcute de polișiștii de la Economic, după cum ne-a confirmat Georgiana Pușcașu, din cadrul IPJ Neamț.

„În cauză, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a modalității de realizare a reabilitării podului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit IPJ Neamț.

ionel arsene pod lutca 2022Imediat după comunicatul IPJ Neamț, președintele Ionel Arsene a postat pe pagina sa de socializare un punct de vedere. În care, printre altele, precizează că lucrarea nu a fost recepționată și este în garanția constructorului.

Referitor la incidentul petrecut pe drumul județean DJ 207A, unde podul peste râul Siret, din localitatea Luțca s-a prăbușit, Consiliul Județean Neamț face următoarele precizări:
– podul a fost supus unui proces de reabilitare, cu finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală, de către Consiliul Județean Neamț;
– în perioada de probe, până la recepția la terminarea lucrărilor, podul a fost supus unui test de verificare a structurii de rezistență, prin încărcarea cu un convoi de camioane, în greutate totală de peste 340 de tone;
– rezultatele testului au confirmat că structura podului a avut un comportament normal în urma testului și că podul poate fi folosit în condiții de siguranță;
– până la recepție, care nu a fost finalizată, urmau a fi executate alte noi teste și probe, care să confirme rezultatele testului de greutate;
– recepția nu a fost finalizată de către Consiliul Județean Neamț, podul fiind încă în administrarea constructorului;
-pentru finalizarea recepției urmau a fi executate alte noi teste și probe, care să confirme rezultatele testului de greutate;
– constructorul, proiectantul și cei care au dat soluțiile tehnice răspund de starea podului;
– va fi efectuată o anchetă, pentru a afla dacă soluția tehnică a fost bună și dacă firma care a executat lucrările a respectat soluțiile din proiectul tehnic;
– în baza concluziilor anchetei, vinovații de acest incident vor suporta consecințele”.

C.I. (imagini Bogdan Călian)

Articolul precedentVideo. Podul de la Luțca s-a rupt!
Articolul următorCod galben de furtună în acest week-end în toată țara

2 COMENTARII

  1. CJ Neamt avea datoria de a organiza receptia la terminarea lucrarilor imediat dupa ce constructorul a anuntat finalizarea lucrarilor. Care sunt motivele pentru care receptia nu a fost realizata. Daca au existat cauze temeinice de respingere a receptiei de ce DJDP Neamt a permis reluarea circulatiei pe pod. CJ, constructorul, inspectoratul in constructii trebuie sa arate in totalitate adevarul parchetului si opiniei publice. Iata efectul numirilor politice la conducerile DJDP, Inspectoratului in constructii și Inspectoratului regional in constructii institutii publice care nu si-au facut datoria. Au lucrat la comanda presedintelui cJ si a altor politicieni.

  2. Cine a hotarat reluarea circulatiei pe pod fara realizarea receptiei la terminarea lucrarilor ar trebui sa raspunda. Expertiza tehnica si proiectul lucrarilor trebuie verificate de alti experti tehnici daca au fost elaborate conform normativelor in constructii. Daca au existat greseli de proiectare trebuie asumate de expert, proiectant si verificator de proiecte. Executia lucrarilor trebuie verificata de experti tehnici. Daca au existat greseli de executie constructorul sa raspunda. Inspectoratul in constructii nu a facut nimic este o institutie pasiva care ar trebui reorganizata total si scoasa de sub influenta politicienilor.

Comentariile sunt închise.