Tragedie la Stănița. Un tânăr de 19 ani a murit sub greutatea unei porți de fotbal!

Tragedie din cauza unei avarii la apă! - AmbulanțaMai mulți tineri din comuna Stănița au improvizat un teren de fotbal pe pășunea din satul Veja, amplasând pe iarbă două porți cu ramă metalică.

Un localnic de 19 ani a încercat să facă tracțiuni, sâmbătă seara, 11 ianuarie, ridicându-se pe una dintre aceste porți. Cum rama metalică a porții improvizate era montată pe stâlpi de lemn și nu era bine fixată, cadrul s-a prăbușit peste el provocându-i traumatisme grave.

Cadrele medicale de la SAJ Roman ajunse la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul.

Polițiștii au demarat o anchetă într-un dosar penal, deocamdată in rem, pentru ucidere din culpă încercând să afle pe cine pot trage la răspundere pentru moartea tânărului.

„La data de 11 ianuarie, a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna, au fost sesizați cu privire la faptul că, un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Stănița, ar fi decedat pe un teren de sport improvizat, din aceeași localitate.

Corpul tânărului a fost preluat de Serviciul Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...