VIDEO. Colind milităresc la Consiliul Județean și Prefectura Neamț

Corurile reunite ale lucrătorilor din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județ au mers cu colindul la Consiliul Județean Neamț și Prefectura Neamț. Au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, precum și militari de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț.

Printre colindătorii care au ajuns la CJ și Prefectură au fost și purtătorii de cuvânt de la cele două instituții, inspector Ramona Ciofu și căpitan Irina Popa. Acetora li s-a alăturat preotul Alexandru Bența, primul preot militar din structurile MAI din județul Neamț, cadre de la IPJ și ISU, precum și voluntari de la programul „Salvator din pasiune”, derulat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...