Poliţia de Frontieră Română a descoperit, în principalele puncte de trecere a frontierei, în primele 11 luni ale anului trecut, 151 autovehicule care se aflau în atenția autorităților sau erau suspecte a fi furate. Dintre acestea 122 erau autoturisme, cele mai multe de lux, 16 microbuze, 5 camioane, 1 autocar, 4 motociclete şi 3 remorci. Cu un an înainte au fost înregistrate 156 de astfel de autovehicule furate.
Cele mai multe autovehicule furate pe care noii proprietari sau cărăuşii încercau să le aducă în Nord-Estul ţării, au fost descoperite la frontiera cu Republica Moldova, la Albiţa, judeţul Vaslui, la frontiera cu Ungaria, la Nădlac II, judeţul Arad şi Petea, judeţul Satu Mare. Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în Calafat şi Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră au constatat 160 de infracţiuni, în care au fost implicaţi, pe lângă români, şi bulgari, spanioli, suedezi, iranieni, polonezi, turci, ucraineni, moldoveni, unguri, germani şi alţii. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele au fost confiscate la sediile structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei.
Principalele ţări de unde proveneau autovehiculele sunt Germania, Italia, Norvegia, Spania, Bulgaria, Franţa, dar şi România, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc.
„În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.
Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră“, precizează un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Angela Croitoru