Polițiștii din Târgu Neamț, care s-au ocupat cu investigarea scandalului din ziua de 11 februarie, când 5 țigani, printre care și celebrul „Dolar” s-au încăierat în zona pieței din oraș, i-au reținut, în ziua de 25 februarie, pe cei 3 tineri din Vânători-Neamţ implicați în bătaie. Inițial, imediat după consumarea conflictului, au fost reținuți doar „Dolar”, care are 36 de ani, și un amic de-al lui, în vârstă de 41 de ani. Amândoi au fost plasați sub control judiciar. Acum, polițiștii i-au reținut și pe cei 3 tineri (cu vârste de 16, 24 și 27 de ani) care au fost în tabăra victimelor și sunt cercetați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Ei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

politia masina 05„În fapt, la data de 11 februarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din Tîrgu-Neamț, a izbucnit un conflict între mai multe persoane. Din cercetările efectuate a reieșit că, pe fondul unui conflict izbucnit, doi bărbați, de 36, respectiv 41 de ani, ambii din localitatea Vânători-Neamț ar fi lovit cu pumnii trei tineri, de 16, 24 și 27 de ani, toți din Vânători-Neamț, și totodată ar fi avariat un autoturism, ce era staționat”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Fiind vorba despre infracțiuni considerate minore, singura măsură care se poate lua împotriva scandalagiilor este tot controlul judiciar. Mai ales că țiganii, indiferent dacă au luat bătaie sau au lovit, nu depun niciodată plângere unii împotriva altora. (C.M.)

Articolul precedentCOD GALBEN de vânt puternic în Neamţ până la ora 14:00
Articolul următorSens giratoriu în intersecția de la Gara Piatra Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.