ACTUALIZARE Copii ameninţaţi şi tâlhăriţi în centrul Romanului * Autorul a fost arestat

ACTUALIZARE Copii ameninţaţi şi tâlhăriţi în centrul Romanului * Autorul a fost arestatACTUALIZARE: Autorul celor două tâlhării a ajuns, duminică, 13 mai, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecatoria Roman. Iar magistratul a decis: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală nr. 1570/P/2018 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură penală (NCPP) şi art. 225 NCPP dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 mai 2018 şi până la data de 11 iunie 2018, a inculpatului Crăescu Dumitru-Mădălin, aflat în stare de reţinere, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor concurente de tâlhărie. (…) Executorie potrivit art. 204 alin. 3 NCPP. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu azi, 13 mai 2018 ora 14,00, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului ales”. (C.M.)

*******

ŞTIRE INIŢIALĂ: Un băiat în vârstă de 14 ani a sunat la 112, în ziua de 12 mai, şi a reclamat că a fost tâlhărit în timp ce mergea pe strada Ştefan cel Mare din Roman, ziua în amiaza mare, la câteva minute după ora 12. Echipajul de poliţie care s-a dus la faţa locului a fost sesizat de un alt băiat, tot de 14 ani, că şi lui i s-a întâmplat acelaşi lucru. Singura diferenţă era suma. Adolescentul care a sunat la 112 a rămas fără 55 de lei, iar a doua victimă fără 220 de lei. Modul de operare a fost acelaşi: un individ s-a apropiat de cei doi băieţi, pe care i-a întâlnit la câteva minute diferenţă, şi i-a ameninţat că-i bate crunt dacă nu-i dau banii. După căutările de rigoare, poliţiştii l-au găsit pe tânărul de 17 ani şi l-au reţinut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 13 mai, să-l conducă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, în vederea luării unei măsuri preventive.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Doi răniți în spital, după o coliziune în trafic, la Oituz

Pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină în...

Botoșani. Colet suspect în apropierea sediului Jandarmeriei

„Pirotehniștii din cadrul SRI intervin pentru verificarea unui «colet...

Video. Până la finalul anului s-ar putea circula, pe autostrăzi, de la București la Pașcani!

Conducerea CNAIR spune că, până la sfârșitul anului 2026,...