Doftana
Au suferit după gratii: Coman Ift. Constantin – Sabasa/Borca
Ocnele Mari (Ocniţa)
La o depărtare de aproximativ 12 kilometri de oraşul Râmnicu Vâlcea. Penitenciarul a funcţionat aici înainte de 1945, dar a fost desfiinţat în toamna anului 1964, imediat după prăbuşirea salinei din imediata apropiere. Şi aici s-a încercat „reeducarea”.
Au suferit după gratii: gl. Dumitru T. Coroamă – Răpciune/Ceahlău; ofiţerul de securitate Emilian V. Săndulescu – Bistricioara; ş.a.
Piteşti
Penitenciarul Piteşti a fost unul dintre marile centre de exterminare ale regimului comunist, fiind cunoscut în primul rând pentru fenomenul „reeducării” prin tortură. A fost aşezat la marginea oraşului. Clădirea a fost ridicată în jurul anului 1900. Închisoarea a fost concepută de tip N.K.V.D. şi avea forma literei T. Aici se afla şi celebra „camera 4 spital”, devenită în perioada „reeducării” principala incintă de tortură. În acest loc, Eugen Ţurcanu – principalul actor al „reeducării” de la Piteşti – şi echipa sa de torţionari aplicau cele mai dure corecţii fizice celor de după gratii. Deţinuţii politici care sufereau după gratii aici, în majoritate studenţi adunaţi din toată ţara, consideraţi legionari sau simpatizanţi ai „Mişcării Legionare” au fost transformaţi în instrumente de tortură pentru semeni. Tot aici au fost aduşi şi torturaţi şi unii şefi legionari. Eugen Ţurcanu – fiul lui Gheorghe şi Elena, s-a născut la 8 iulie 1925 în comuna Păltiniş, regiunea Suceava. A activat în cadrul „Frăţiilor de Cruce” participând la „rebeliunea legionară” din Câmpulung Moldovenesc. A urmat aproape trei ani cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, devenind membru în Biroul Politic al Organizaţiei locale Iaşi a Partidului Comunist Român. Cineva l-a denunţat că a fost legionar şi în ziua de 25 iunie 1948 este arestat prin Sentinţa nr. 137/05.02.1949 a Tribunalului Militar Iaşi şi condamnat la 7 ani închisoare corecţională pentru acvitate legionară. Transferat de la Suceava la Penitenciarul Piteşti, în aprilie 1949, a condus acţiunea de „reeducare” a studenţilor încarceraţi aici prin metode de o violenţă ieşită din comun. La 18 august 1951, a fost mutat la Penitenciarul Gherla, unde şi-a continuat acţiunea până în decembrie 1951. Cei care l-au cunoscut îl caracterizează ca fiind de o inteligenţă ieşită din comun, dublată de o memorie formidabilă, însă… şi-a folosit aceste calităţi în scopuri diabolice: cu o cruzime şi bestialitate ce depăşesc orice imaginaţie, a torturat, potrivit propriilor declaraţii, peste 300 de deţinuţi politici. Dar i-a venit şi lui rândul: a fost condamnat la moarte şi confiscarea averii, prin Sentinţa nr. 32/10 noiembrie 1954, a Tribunalului Militar pentru unităţile M.A.I., pentru „crima de acte de teroare în grup şi acte de pregătire la crima de uneltire contra securităţii interne a R.P.R.”. La 17 decembrie 1954, a fost executat în penitenciarul Jilava, dar decesul său a fost înregistrat la Sfatul Popular al comunei Jilava, la 5 octombrie 1962.
Au suferit după gratii: studentul Laurenţiu Cz. Andronic – Poiana Teiului; student Valentin (Puiu) Blăgescu – Fârţâgi/Ceahlău; Marcoci Ghe. Gheorghe (Jenică) – Ceahlău.
Sursa : Textul este extras din volumul „Steaua blestemată”, volumul II, autor Dorel Rusu, Editura „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamţ, 2014.
