0:00

Victime ale temniţelor comuniste, din Neamţ (XII), ZCH NEWS - sursa ta de informații

* FURDUIESCU, Mircea. Din Neamţ. Membru PNŢ, în organizaţia condusă de Miron Gheorghe. Arestat. Condamnat la închisoare de Tribunalul Miliar Iaşi (sentinţa 873/1950), pentru că, împreună cu membrii organizaţiei PNŢ, răspândise manifeste în care se cerea oprirea abuzurilor comuniste, eliberarea deţinuţilor politici şi organizarea de alegeri libere sub control internaţional. Detenţia la penitenciarele Iaşi, Jilava, şi lagărele Poarta Albã şi Peninsula.

* FÜLEK, Felix W. Născut la 30 ianuarie 1905, la Cernăuţi. Din comuna Tarcău . Tehnician forestier. Arestat. Condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la 20 de ani muncă silnică (sentinţa 328/28 mai 1959). Sentinţă casată de Curtea Supremă la 10 mai 1995 (“greşit condamnat”).

* GABOR, Gheorghe. Din Neamţ. Arestat. Condamnat.

* GABRA, Orlanda Iris. Născută la 29 februarie 1948, în comuna Lupeni. Domiciliu obligatoriu împreună cu părinţii, în comuna Tazlău, de la 5 septembrie 1952 la 15 februarie 1954.

* GABOR, Vasile. Din Tămăşeni. Preot catolic. În 1949 a fost scăpat de oamenii Securităţii de către săteni. Arestat în 1952. După eliberare, ameninţat cu o nouă arestare, s-a ascuns în pădure, într-un bordei săpat sub o stivă de gunoi. S-a îmbolnãvit de tifos exantematic şi a murit (avea 27 de ani). Îngropat de localnici, pe ascuns, sub pragul unei capele din pădure.

* GAFENCU, Ion. Născut la 25 decembrie 1909, în satul Hlăpeşti, comuna Dragomireşti. Pus sub urmărire de Securitate, a stat ascuns 12 ani (1952 – 1964) în zidul dublu al unei încăperi.

* GAFIŢEANU, Emilia A. Născută la 12 noiembrie 1923, în Bacău. Din Piatra Neamţ. Casnică. Arestată. Condamnată la 6 ani închisoare, pentru discuţii duşmănoase la adresa regimului comunist, purtate cu Popovici Alexandru, Ghica Vladimir şi Pilat Florica. Detenţia la penitenciarele Jilava şi Miercurea Ciuc. Graţiată la 27 septembrie 1962.

* GALU, Aurel. Din Ştefan cel Mare. Elev la liceul “Spiru Haret” din Piatra Neamţ. Arestat în mai 1948, cu un grup de colegi. Torturat în timpul anchetei la Securitate, de torţionarii Danielovici, Blehan şi alţii. Condamnat la închisoare, în 1949.

* GAVRILESCU, Constantin. Născut în Roman. Inginer. Arestat. Judecat cu lotul Puiu Atanasiu. Condamnat la închisoare, în 1958.

* GĂLBEAZĂ, Anton. Din Piatra Neamţ. Muncitor. Arestat. Condamnat la închisoare.

* GĂLBEAZĂ, Ion. Din Neamţ. Muncitor. Membru al organizaţiei “Gărzile Decebal”. Arestat în 1949. Condamnat la închisoare (sentinţa 166/1950).

* GĂMAN, Gheorghe. Din Neamţ. Arestat. Condamnat la închisoare.

* GÂLCĂ, Dan. Din Neamţ. Arestat. Condamnat la închisoare.

* GÂLCĂ, Radu. Din Neamţ. Arestat. Condamnat la închisoare.

* GÂNDICEANU, Constantin. Din Dulceşti. Ţăran. Partizan din grupul Miron. Arestat. Condamnat la închisoare, în 1949.

* GÂTEJ, Radu. Născut la 1 iunie 1940, în satul Davideni, comuna Ţibucani. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

* GÂTEJ, Raveica. Născută la 14 septembrie 1918, în satul Davideni, comuna Ţibucani. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

* GÂTEJ, Victor. Născut la 31 ianuarie 1920, în satul Davideni, comuna Ţibucani. Domiciliu obligatoriu în Bărăgan, de la 18 iunie 1951.

* GEANĂ, Georgeta. Din Neamţ. Elevă (avea 14 ani). Arestată. Condamnată la închisoare de Tribunalul Militar Iaşi, în 1949. Detenţia la penitenciarele Suceava, Jilava şi Mislea.

Articolul precedentAnii rezistenţei, anii suferinţei (IX)
Articolul următorCele mai frumoase poezii româneşti: Vânătoreasa cea fricoasă