Vicele Gavrilescu, după ce a decis stropirea străzilor: „Bine că nu am fost huiduit!”

Vicele Gavrilescu, după ce a decis stropirea străzilor: „Bine că nu am fost huiduit!”Noul viceprimar Bogdan Gavrilescu a venit cu o idee, pe care a și pus-o în practică: stropirea străzilor în zilele caniculare.

„A fost ideea mea și acum, recunosc, am emoții legate de cum o vor vedea oamenii. Este a doua zi de stropit și până acum nu am fost huiduit, am primit doar recomandări. Aștept în continuare să văd reacțiile oamenilor, dar și să văd cât ne permite bugetul pentru a continua și chiar pentru a putea efectua operaţiunea de două ori pe zi – dimineaţa şi seara. Ne-am dori să putem face şi o spălare cu detergent a străzilor, dar trebuie să analizăm mai întâi costurile”, a declarat viceprimarul Bogdan Gavrilescu.

Începută joi, 15 iulie, acțiunea a continuat și vineri, având loc între orele 11:30 – 13:00, pe mai multe artere principale din muncipiu: bd. Traian, bd. Decebal, patrulaterul din centrul orașului, str. 1 Decembrie 1918, Orhei şi Mihai Viteazu. Fiecare operațiune costă 387 lei, fără TVA, și presupune consumul a 10 tone de apă. De stropitul străzilor se ocupă cei de la Salubritas. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de vânt și precipitații în Moldova

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis noi atenționări...

Suceava. Profesor judecat pentru trafic de influență și fals

Un profesor de Limba și literatura română din cadrul...

Două accidente cu persoane rănite în Neamț

Două accidente soldate cu răniți au avut loc pe...