Un veteran de război din comuna Bârgăoani a avut parte de o mică bucurie, la mijlocul acestei săptămâni, la împlinirea vârstei de 100 de ani. Neculai Ţugulea a fost vizitat de reprezentanţi ai Garnizoanei Piatra Neamţ, col. Cristin Hîra şi plt. adj. Vasile Vânău. Nu au lipsit diploma de onoare şi tortul.

“Vă aducem la cunoştinţă că anul 2015 a fost declarat Anul veteranilor de război, deoarece se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui De-al Doilea Război Mondial. În acest context, având în vedere vârsta înaintată a veteranilor de război, în data de 02.09.2015, Col. Cristin HÎRA – comandantul Batalionului 634 Infanterie Petrodava şi al Garnizoanei Piatra Neamţ, însoţit de Plt.adj. Vasile VÂNĂU – şeful Cercului Militar Piatra Neamţ, s-au deplasat la domiciliul veteranului de război Neculai ŢUGULEA, din satul Talpa, comuna Bârgăoani, înmânând o diplomă de onoare şi un tort, cu ocazia aniversării zilei de naştere, respectiv împlinirea a 100 de ani (născut la data de 02.09.1915). Prin aceste activităţi, desfăşurate pe bază de voluntariat, se doreşte a aduce puţină bucurie celor mai vârstnici ostaşi ai ţării, care şi-au făcut cu prisosinţă datoria pe câmpurile de bătălie ale celui De-al Doilea Război Mondial”, se precizează în comunicatul de presă al Garnizoanei Piatra Neamţ, semnat de ofiţerul de relaţii publice, plt.adj. Vasile VÂNĂU. (ZCH NEWS)

Articolul precedentCercetaşii – flancaţi de jandarmi şi de câinele Rac GALERIE FOTO
Articolul următorHCM Roman – HCM Râmnicu Vâlcea 32-26 (14-10)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.