Vești bune pentru mamele cu gemeni sau tripleți

Mamele cu gemeni sau tripleți vor beneficia de mai mulți bani acordați de stat cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului. Măsura a fost luată de Guvern la finele lunii trecute și prevede majorarea indemnizației cu 50 de procente.

”S-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizației lunare pentru copiii născuți din sarcini gemelare, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil (deci 50% în plus la indemnizația mamei pentru fiecare copil). Aceeași măsură se va aplica și pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc în perioada concediului de îngrijire copil”, conform unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Sumele nu pot fi mai mici decât 1.314 lei (valoare fixă pe care o primesc în prezent mamele de gemeni, tripleti, si cu sarcini suprapuse, sumă obținută ca rezultat al înmulţirii cu 2,5 a valorii ISR  – indicatorul social de referință, care în 2022 are valoare de 525,5 lei. Deci 2,5 ISR egal 1.314 lei. Noile reglementări se aplică de la 1 ianuarie 2023. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora