0:00

Proiectul ordonanței de urgență ce reglementează salarii, pensii, indemnizații și alte venituri valabile cu 1 ianuarie 2023 a fost publicat aseară de Ministerul Finanțelor. La capitolul creșteri se propune un plus de 10% la salariile bugetarilor, de 12,5% a punctului de pensie și care ar urma să ajungă la 1.785 lei (de la 1.586 lei acum), indexarea pensiilor militare cu 12,5%-1%, acordarea de ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici, plata sumelor câștigate în instanță și executorii în tranșele pe 5 ani, dar și înghețarea veniturilor demnitarilor.

Câteva din propuneri:

10% în plus la salariile bugetarilor

În proiect se prevede ca de la 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, fără a se depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare cu 2.500 lei.

Demnitarii rămân cu veniturile actuale

Începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022.

În anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepția soldei de grad și a salariilor de grad, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022.

În anul 2023, valoarea lunară a indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2022.

Creștere de 12,5% a punctului de pensie

Valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.586 la 1.785 lei, adică cu 12,5%.

Pensii militare mai mari  

Propunerea prevede indexarea din oficiu a pensiilor militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31.12.2017 și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022 astfel:

  1. a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;
    b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;
    c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;
    d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;
    e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
    f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.

Începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 01.01.2018 și indexate ulterior, se indexează din oficiu, astfel:

  1. a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
    b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
    c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
    d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
    e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
    f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

Ajutor pentru pensionarii cu pensii mici

În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, astfel:

  1. a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
    b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
    c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Ajutorul financiar se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:
a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Indemnizația socială pentru pensionari crește la 1.125 lei

Începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizaţia socială pentru pensionari crește la 1.125 lei. În prezent, aceasta este de 1.000 lei.

(proiectul poate fi studiat aici ).

C.I.

Articolul precedentE lege: la păcănele, doar cu buletinul
Articolul următorVești bune pentru mamele cu gemeni sau tripleți