Vederi din Roman

Competiția de promovare a imaginii orașului Roman, desfășurată sub tema ”Vederi din Roman”, pe grupul Facebook cu același nume, s-a încheiat duminică, 6 mai. Primăria a solicitat romașcanilor să posteze pe Facebook imagini din Roman imortalizate de ei înșiși. Imagini care ar putea deveni vederi, cărți poștale.

În urma centralizării tuturor postărilor cu imagini din Roman, 52 din cele mai apreciate fotografii au fost selectate pentru a fi transformate în cărți poștale. Pe acestea administrația locală le va oferi cu diferite ocazii oaspeților Romanului, dar vor putea fi și expediate, de câștigători, cunoștințelor, prietenilor, rudelor, promovând astfel imaginea Romanului.

Marți, 15 mai, câștigătorii competiției ”Vederi din Roman”, organizată de Primăria municipiului Roman, au fost invitați la Palatul Administrativ pentru a se întâlni cu conducerea instituției și, în același timp (la recomandarea unuia dintre participanți), pentru a primi câte o diplomă de recunoaștere a meritului de a promova Romanul. Imaginile care au fost desemnate câștigătoare prin vot vor putea fi admirate în Cartea Romanului, pentru ca generațiile care vor urma să se poată bucura de istoria Romanului văzută prin ochii contemporanilor.

Cei mai apreciați participanți la concursul ”Vederi din Roman”, ediția 2018, sunt: Adrian Lazăr, Vlăduț Clapa, Alina Donosă, Cristina Harabagiu, Tiberiu Ilion, Mădălina Oana Butnaru, Valentin Trifan, Rareș-Alexandru Brăescu, Eduard Augustin Sandu, Paul Dumea, Sorin Savin, Popescu Cătălina, Alexandru Duminică, Bogdan Păun, Radu Elena-Luminița, Pianezzola Claudio, Alex Popa, Bogdan Varniote, Dragoș Mîndrilă, Emma Brahaș, Lucia Pavel, Apetrei George, Bianca-Elena Pojoreanu, Cătălin Daniel Toma, Lazăr Andrei.

La festivitatea premierii, primarul Lucian Micu a spus, printre altele: ”Noi am lansat acest concurs în ideea de a ne cunoaște mai bine, de a socializa, de a ne promova municipiul și valorile lui. De aceea vreau să vă mulțumesc, pentru că ați înțeles corect mesajul transmis de noi, că v-ați implicat în promovarea Romanului. Și vreau să vă rog să vă implicați și mai departe în viața urbei, în activitățile pe care le desfășurăm și vă așteptăm mereu cu idei, propuneri, critici chiar, care nu fac altceva decât să ne ajute să ne îmbunătățim activitatea”.

Premiații și-au primit diplomele și și-au admirat fotografiile etalate în Cartea de onoare. (D.A.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...