vaslui vasile pavalPrimarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a câştigat cel de-al treilea mandat la primărie, obţinând un scor de 74%, potrivit datelor centralizate la Biroul electoral de Circumscripţie Vaslui.

PSD a pierdut însă Primăria Bârlad, unde candidatul PNL Dumitru Boroş s-a impus cu scorul de 44% în faţa deputatului PSD Adrian Solomon, care a reuşit să obţină 34,5% din voturile bârlădenilor.

Potrivit conducerii PSD Vaslui, partidul a câştigat şi primăriile oraşelor Huşi, Negreşti şi Murgeni, dar şi 57 de comune dintre cele 81, în timp ce PNL a reuşit să obţină victoria în 19 comune, ALDE în trei şi PSRO într-o comună, o primărie din mediul rural fiind câştigată de un independent.

PSD a obţinut peste 58% dintre voturile valabil exprimate, potrivit numărătorii paralele a partidului în aproximativ jumătate dintre secţiile de votare din judeţ.

Preşedintele în funcţie al CJ Vaslui şi liderul Organizaţiei Judeţene a PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că rezultatul este unul mulţumitor.

„Vasluienii au arătat încă o dată că ştiu cum să voteze. Le mulţumim pentru încredere şi pentru consecvenţă. La aceste alegeri s-a înregistrat o prezenţă mai slabă la vot la nivelul judeţului Vaslui, dar nu este o diferenţă foarte mare faţă de anii anteriori. Judeţul este unul oarecum atipic din acest punct de vedere, mai ales că mulţi cetăţeni sunt plecaţi să muncească în străinătate”, a declarat Dumitru Buzatu. (AGERPRES)

Articolul precedentSUCEAVA: PNL a cucerit CJ * Lungu, al patrulea mandat la municipiu!
Articolul următorOFICIAL PROVIZORIU PSD e majoritar la CJ Neamţ şi a câştigat cel puţin 40 de primării
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.