primari birladPentru scaunul care va fi lăsat liber de primarul Constantin Constantinescu, ce va demisiona, de la 1 martie, din funcție, este mai mult ca sigur că va fi primar interimar actualul viceprimar Marin Bunea, informează “Vremea Nouă”. Deputatul Adrian Solomon vrea ca în alegerile anticipate, însă, să intre cu un alt interimar. Fie că va fi vorba de Dorin Apostol sau ex-liberalul Ciprian Feraru, cert este că deputatul ia în calcul o posibilă candidatură. Circumspect, acesta pregătește și o variantă de rezervă în cazul în care sondajele nu-l vor da ca favorit. Plecarea, nevoită, din funcție a primarului Constantin Constantinescu, care urmează a fi condamnat (prin acordul de recunoaștere a vinovăției), la un an de închisoare, cu suspendare, dă de lucru deputatului Adrian Solomon, președintele PSD Bârlad. Surse din rândul organizației PSD Bârlad precizează că, deocamdată interimar pe scaunul de primar va fi, pentru trei luni, de la 1 martie, actualul viceprimar Marin Bunea. În cele trei luni Solomon urmează să decidă, cu ajutorul organizației, schimbarea lui Bunea din funcție, cu unul dintre doi consilieri locali pe care îi are în vedere: Dorin Apostu, șeful cimitirelor din Bârlad sau Ciprian Feraru, fostul președinte al PNL Bârlad, trecut cu arme și bagaje la PSD cu ordonanța traseiștilor. Ultimul a trecut, în toamna anului trecut, la PSD, negociind cu Solomon ca să devină viceprimarul Bârladului, cu ajutorul consilierilor PSD din CL Bârlad, care sunt majoritari. Între timp am aflat că se “antrenează”, pentru alegerile din 2016, ca și candidat la fotoliul de primar, însuși deputatul Adrian Solomon. Numai că, tot pe surse, am aflat că acesta, știind că șansele de a ajunge primar sunt nule și că va fi învins la scor rușinos în alegeri, pregătește un candidat surpriză, care este posibil să fie ales viceprimar chiar peste trei luni. Se ascute rău în PSD Bârlad lupta pentru ciolan! Dacă vor fi organizate alegeri anticipate de către guvern, surprizele se vor tine lanț. Nu din partea PSD, care cu siguranță va încerca să nu scape din mână prima poziție cheie în Bârlad, ci din partea PNL – partid care este decis să preia frâiele Bârladului imediat!

Articolul precedentNEAMŢ: Şi Clonin şi-a reziliat contractul cu FC Ceahlăul
Articolul următorSUCEAVA: Percheziții la contrabandiști
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.