SUCEAVA: Percheziții la contrabandiști

DIICOT 02Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 18 februarie, 19 percheziţii în judeţele Suceava, Olt şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări de contrabandişti care a creat un prejudiciu statului în valoare de 200.000 de lei, informează „Obiectiv de Suceava”. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au făcut ieri 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Suceava, Olt şi Ilfov şi municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier specializat în contrabanda cu ţigări. În acest caz există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015, membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au introdus pe teritoriul României, din Serbia, Bulgaria şi Ucraina, prin sustragerea de la controlul vamal importante cantităţi de ţigări, ce erau ulterior vândute pe teritoriul ţării. Prejudiciul creat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este de circa 200.000 de lei. Tigările erau introduse periodic, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, cu diferite autovehicule, în spaţii special amenajate – portbagaj, aripi, bord, praguri – şi erau depozitate la diferite adrese în vederea comercializării. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Birgăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Tepeş” a Jandarmeriei.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...