Consiliul Local din comuna Vânători-Neamț a aprobat în ședință de luni, 31 octombrie, un proiect de hotărâre privind acordarea de premii/stimulente financiare/recompense materiale elevilor și sportivilor din localitate care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare/concursuri/competiții locale, naționale și internaționale.
Aceste premii vor fi oferite nu numai elevilor care învață la școlile din comună, ci și elevilor de până în clasa a XII-a care învață în școli din orașul Târgu Neamț sau după caz, din alt oraș. În vederea obținerii premiului și elaborării listei nominale a premianților, se va depune (individual sau de către unitatea unde sunt înscriși elevii/sportivii/tinerii) la sediul primăriei Vânători-Neamț, la Compartimentul Registratură, un dosar care va cuprinde cererea de acordare a premiului, însoțită de următoarele documente: cerere de acordare premiu, copia actului de identitate (elev și părinte), pentru elevii sub 14 ani se va anexa copia certificatului de naștere și copia actului de identitate al părintelui sau tutorelui, copia diplomei, premiului obținut, dovada calificării la competiții, clasamente, certificate, etc, date de contact, număr de telefon, copia extrasului de cont.
Acordarea premiilor se face în limita bugetului aprobat de către Consiliul Local al comunei, fie în numerar la casieria primăriei, fie prin ordin de plată în contul bancar comunicat de solicitant. Pentru acest an a fost alocată suma de 60.000 lei.
C.T.S