Valuri de reclamaţii la Protecţia Consumatorilor! Cetăţeni nemulţumiţi de calitatea serviciilor!

raft paineProtecţia Consumatorilor Neamţ a înregistrat, în perioada ianuarie – octombrie 2015, 879 sesizări şi reclamaţii, se precizează într-un comunicat de presă. Numărul reclamaţiilor este în scădere faţă de anul precedent, când s-au înregistrat 960 de reclamaţii. Cetăţenii au fost nemulţumiţi de produsele alimentare (62 de cazuri – 7,05 % din total), de cele nealimentare (273 – 31,05 %), prestări servicii (544 – 61,90%).

”Dacă altădată se reclama cu precădere nerespectarea prevederilor legale la produsele alimentare, ceea ce dovedea că atenţia consumatorilor era orientată către domeniul alimentar, în ultimii ani se constată faptul că interesul beneficiarilor s-a orientat către produse şi servicii din domeniul nealimentar – utilităţi, telefonie, transport, îmbunătăţire condiţii de locuit, poştă şi comunicaţii”, a declarat Natalia Hruşcă, comisar şef adjunct la CJPC Neamţ.

Din totalul reclamaţiilor înregistrate, 406 (46,2%) au primit soluţionare favorabilă petenţilor, 73 (8,3%) au fost redirecţionate către alte instituţii în competenţa cărora intrau aspectele reclamate, iar 90 (10,23%) au rămas nesoluţionate (lipsa documentelor doveditoare, depăşirea termenului legal, lipsa obiectului reclamaţiei.

Amenzi de 1.365.150 lei, produse de 1.537.107 lei oprite de la vânzare

Pentru asigurarea activităţii de supraveghere şi control, în perioada ianuarie-octombrie 2015, s-au desfăşurat 2.097 acţiuni, în creştere faţă de anul 2014, când s-au desfăşurat 1.892 acţiuni. Ca urmare a constatării nerespectării prevederilor legale de către operatorii economici verificaţi, în 1.551 cazuri au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate sancţiuni în valoare de 1.365.150 lei, cu încasarea operativă a amenzilor în valoare de 330.650 lei. În vederea limitării prejudicierii consumatorilor, odată cu aplicarea de sancţiuni au fost dispuse şi măsuri complementare de oprire de la comercializare pentru produsele şi serviciile cu deficienţe : temporar, mărfuri de 1.537.107 lei, iar definitiv, produse de 41.869 lei.

În perioada menţionată au fost dispuse 58 acţiuni tematice de control – în domeniul alimentar, nealimentar sau financiar. Din totalul proceselor verbale întocmite de comisarii CJPC Neamţ în 2015, cele mai multe au evidenţiat lipsa conformităţii produselor sau serviciilor privind : produse alimentare = 638; produse nealimentare = 230 ; produse financiare = 9 ; servicii nealimentare = 219 ; alte segmente = 464.

”Pentru stimularea capacităţii de autoprotecţie individuală şi asociativă a consumatorilor, în completarea protecţiei directe oferite de instituţiile statului, CJPC Neamt a realizat şi acţiuni de informare, educare şi consiliere a consumatorilor – direct sau prin mass-media”, a mai precizat Natalia Hruşcă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Vaslui. 2 gospodării distruse de un TIR scăpat de sub control

Un vehicul de mare tonaj a făcut prăpăd în...

Modificarea sistemului de evacuare a vehiculelor poate atrage amenzi usturătoare

Polițiștii rutieri acordă o atenție deosebită autovehiculelor care prezintă...

Nemțean încarcerat pentru violență domestică în Italia

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Trifești,...

Neamț. Accident la Cotu Vameș – doi răniți au fost transportați la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea a două...

Iași. Bărbat salvat de sub tractorul care s-a răsturnat peste el

Un bărbat din localitatea Todirești, județul Iași, a fost...

Vaslui. 2 gospodării distruse de un TIR scăpat de sub control

Un vehicul de mare tonaj a făcut prăpăd în...

Modificarea sistemului de evacuare a vehiculelor poate atrage amenzi usturătoare

Polițiștii rutieri acordă o atenție deosebită autovehiculelor care prezintă...

Nemțean încarcerat pentru violență domestică în Italia

Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Trifești,...

Varianta Ocolitoare Bacău închisă total 2 săptămâni. Traficul va fi deviat prin oraș

Varianta Ocolitoare a municipiului Bacău, parte a Autostrăzii Moldovei...

FOTO. Accident pe centura municipiului Piatra Neamț

Accident în municipiul Piatra-Neamț, pe centură, în apropiere de...