zgoneaPreședintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a fost exclus din partid, miercuri, 27 aprilie.

Ulterior, el își va pierde și funcția de președinte al Camerei Deputaților, post de care ar fi interesat, din câte se pare, Victor Ponta.

Decizia a fost luată în unanimitate.

”E o zi foarte importantă pentru viața mea. Sunt de peste 20 de ani în partid. Am asistat la o decizie profund nedreaptă. Mi-am amintit de Inchiziție. Delictul de opinie, după 26 de ani, a devenit ce ați aflat și dv. astăzi. Am acceptat decizia, nu comentez… În loc să plece el, plec eu. Asta e situația, mă supun deciziei”, a spus Valeriu Zgonea, după votul colegilor săi.

Zgonea a ajuns în… discuţia partidului, după ce a cerut demisia lui Liviu Dragnea, președintele PSD, care a fost condamnat cu suspendare în dosarul Referendumului. Mai mulţi membri marcanţi PSD au cerut debarcarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, iar 5 organizaţii i-au solicitat demisia. Valeriu Zgonea a refuzat şi le-a transmis colegilor să decidă ei dacă trebuie sancţionat pentru părerile sale. Aşa s-a ajuns la decizia de azi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentAvantajele executării silite a Primăriei: devenim proprietari pe telegondolă, dar riscăm să pierdem banii de investiții!
Articolul următorIAŞI: Congres Internațional de Chirurgie Cardiovasculară
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.