manastirea neamt

Acum vreo 7-8 ani, conducerea CJ Neamț de atunci anunța cu mare pompă modernizarea drumurilor care duc la marile și vestitele mănăstiri ale acestui ținut. Au fost modernizate traseele care duc spre Sihăstria, Neamț, Nechit, parțial spre Tarcău și Sihla, în schimb, spre cel mai cunoscut așezământ din stânga Siretului, cea de la Giurgeni, până acum nu a ajuns nici măcar o roabă de asfalt. Administrația locală încercă, de mai multă vreme, să sensibilizeze forurile județene și naționale, însă până acum nu se observă nimic. “Proiectul respectiv implică modernizarea a 8 km de drumuri comunale, documentația a fost aprobată, dar la noi nu a ajuns nici un ban. Avem sate, precum Muncel și Giurgeni, care nu au asfalt deloc. Noi așteptăm de mai multă vreme să beneficiem, ca și alții, de astfel de finanțări”, a declarat primarul Viorel Smerea. (C.N.)

Articolul precedentIcușești: Un nou cămin cultural?
Articolul următorInterviu cu dr. Valentin Goga, şeful Secţiei Contagioase a SJ Neamţ