Fotbaliștii de la CSM Ceahlăul au încheiat învingători jocurile de verificare. Astăzi, 12 august, ei au dispus cu 2-1 (1-0), în deplasare, de campioana județului Iași, Unirea Mircești, Mateiciuc înscriind golul victoriei în ultimul minut de joc. Pietrenii au deschis scorul prin Ungureanu, în minutul 30. CSM Ceahlăul a dominat teritorial și tactic partida creându-și destule ocazii de poartă.
”Ne-am adaptat bine la temperatură, la suprafața de joc și mă bucură acest fapt. Am făcut o ultimă repetiție utilă pentru debutul în campionat. Personal sunt mulțumit de evoluția ascendentă a jucătorilor noștri în privința omogenizării și a relațiilor de joc”, a declarat prof. Toader Șteț, antrenorul formației învingătoare.
Fotbaliștii pietreni au marcat 30 de goluri și au primit 13 în cele 9 teste de pregătire din care două, cu Aerostar Bacău și CSM Roman, ambele din Liga a III-a, au fost pierdute. ”Acest golaveraj ne indică faptul că pe faza de apărare stăm destul de bine, excepție făcând jocul cu Aerostar Bacău în care am primit 6 goluri”, a mai spus prof. Șteț.
CSM Ceahlăul: Chelaru-Rusu, V. Rotaru , Andrieș, Sârbie, Robert Vasile, Copoț-Barb, Pintilie, Zaharia, Ungureanu, Mateiciuc. Au mai intrat: Câmpeanu- Butunoi, Șimon, Todiresei, Albu, Smău.
Nu au jucat Cosmin Rotaru și Andrei Apostol, accidentați. ”Cosmin s-a accidentat ușor la antrenamentul de ieri și am preferat să nu-l folosim. În privința lui Apostol, el va intra de luni într-un program special de pregătire. Chiar dacă va juca în prima etapă, nu va putea duce un meci întreg deoarece capacitatea sa fizică nu-i la un nivel corespunzător. Referitor la Aioanei, momentan, nu s-a concretizat nimic”, a mai precizat tehnicianul grupării pietrene. Campionatul Ligii a IV-a va începe duminica viitoare (20 august). CSM Ceahlăul va evolua, în deplasare, la Zimbrul Vânători-Neamț. (Ana MOISE)