0:00

USL ȘI PROMISIUNILE FĂRĂ FOND, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În această campanie electorală am ales să-mi dedic timpul întâlnirilor cu nemțenii, nu să urmăresc în detaliu ce fac reprezentanţii altor formaţiuni politice. Prefer să fiu printre nemţeni, să-mi prezint programul, să dau o mână de ajutor – atât cât pot – în rezolvarea problemelor lor. Zilnic, citesc cu atenţie toate mesajele primite la cutiile din punctele de comunicare electorală, revăd toate notiţele făcute în timpul întâlnirilor cu cetăţenii (din zonele arondate colegiului 1 – Camera Deputaţilor) și citesc presa.

Din ziare, am aflat că USL Neamţ invită aproape în fiecare zi colegi de la Bucureşti sau de la Bruxelles care să îi susţină. Le mulţumesc (din inimă!) pentru această inițiativă. În același timp văd că orașul nostru a ajuns un adevărat loc de pelerinaj pentru secretarii de stat din guvernul Ponta. Mă întreb dacă aceștia vin să confirme ceea ce noi, Alianţa România Dreaptă, am spus deja: contracandidații noștri au rămas în pană de idei, în pană de proiecte.

Mi-aş dori să văd şi miniştri „plini”, dar probabil că USL Neamţ este o filială mai puţin importantă şi nu justifică asemenea deplasări. Ar fi bine, spre exemplu, să vină ministrul de finanţe, Florin Georgescu, unul dintre puţinii oameni serioşi din guvernul Ponta. El ne-ar putea spune dacă susţine nenumăratele scutiri de impozite sau cheltuielile implicate de „proiectele” USL Neamţ. Vă îndemn să citiţi broşura contracandidaţilor noştri şi să comparaţi nivelul ei de demagogie cu cel practicat de USL la nivel naţional. Concluzia: minciunile locale sunt mai mari şi mai dăunătoare decât media naţională.

Oare domnul Georgescu şi primarii dvs. ştiu ce puneţi la cale în privinţa anvelopării  blocurilor? Dar doamna Andronescu ştie despre examenul de admitere în liceu, sau îl veţi introduce dvs., doar în Neamţ? Renunţaţi doar dvs., în Neamţ, la „clasa 0” – şi, în caz afirmativ, o anunţaţi şi pe doamna ministru, care pare să spună altceva? La ce pagină din programul de guvernare al USL putem găsi facilităţile pentru cei ce angajează anumite categorii de vârstă – şi e valabil doar pentru noii angajaţi sau şi pentru cei existenţi? Nici chiar doamna Câmpeanu nu ar accepta aşa ceva. La ce pagină găsim gândurile dvs. despre profitul reinvestit? Ştim că e o temă de interes pentru preşedintele-fondator al unuia dintre partidele din USL, dar în program n-am găsit nimic despre aşa ceva. Cum va arăta şi cum va funcţiona sistemul de pensii bazat pe competenţă şi despre ce competenţă vorbim, alta decât cea dovedită prin deceniile de muncă? Veţi spune că, odată intraţi în Parlament, veţi lupta pentru îndeplinirea acestor promisiuni – dar ele nu sunt decât pură demagogie.

Îmi permit, în final, să revin la musafirii-susţinători. Doamna Ramona Mănescu, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională din Parlamentul European, ştie foarte bine că  „Nord-Estul” nostru nu este o euro-regiune (formă de cooperare transfrontalieră, de genul celei Siret-Prut-Nistru, între România şi Republica Moldova). Este, pur şi simplu, o  subdiviziune a României. Colegii de microfon ar fi trebuit să-i atragă atenţia, dar probabil că nu stăpânesc suficient de bine chestiunea, deşi îşi arogă mari competenţe în domeniul  fondurilor europene etc. Dar, până la urmă, aici nu e vorba de fonduri, ci de fond. Mai bine zis, de forma fără fond care este, în acest moment, USL Neamţ.

USL ȘI PROMISIUNILE FĂRĂ FOND, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Toader Mocanu

Articolul precedentMoş Nicolae „aduce” zăpadă
Articolul următorVincenzo Puschiasis – sculptorul care a făcut artă la Piatra Neamţ