Un tânăr, de 21 de ani, care era urmărit național într-un dosar de furt și conducere fără permis auto, a fost depistat ieri, potrivit IPJ Neamț. Tânărul, originar din Ialomița, a fost găsit în timp ce lucra la o fermă din comuna Bodești. Pe numele lui exista un mandat de arestare preventivă emis din 27 septembrie, de Judecătoria Piatra Neamț. Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț au reușit ca, în urma cercetărilor făcute în cele aproape două luni de zile, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, să-l găsească pe urmărit. Acesta a fost încătușat și dus în arest. (C.I.)