0:00

UNPR Neamț ar vrea să atace localele pe picioarele proprii, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Alin ANTOCHI, Constantin IACOBAN şi Constantin MOISII

Într-o conferință de presă organizată astăzi, 20 septembrie, trei dintre liderii județeni ai UNPR Neamț au transmis un mesaj unitar pentru membrii proprii, dar și pentru cetățeni: au început pregătirile pentru alegerile din 2016.

Conferința, organizată după întâlnirea regională de partid de la Iași, care a avut loc vineri și sâmbătă, a venit să întărească ideea că UNPR rămâne un partid consecvent în principiile sale și sprijină în continuare guvernul din care face parte prin președintele Gabriel Oprea, dar, în același timp, interesul și securitatea naționale sunt cele care primează.

În privința UNPR Neamț, președintele filialei, Constantin Iacoban, a foarte clar: ”Suntem într-o alianță politică și o vom respecta până la capăt. Echipa locală a fost apreciată ca fiind o echipă competitivă, cu rezultate bune. Avem structuri bine închegate, în toate comunele acum, după completarea, de ce să nu recunoaștem, cu cei de la PP-DD, care au fuzionat cu UNPR. Ei au venit cu contribuție importantă și trebuie prezentată ca atare. Echipa de la Neamț are sarcină să pregătească alegerile, indiferent dacă mergem de sine stătător, în alianță cu PSD sau într-o variantă mixtă”.

Alin Antochi ”a punctat mai apăsat” chestiunea alegerilor din 2016, precizând că UNPR Neamț este deschisă pentru alianțe, dar ”vom fi pregătiți pentru o candidatură pe propriile picioare”, care, din punctul său de vedere, ”ar întări partidul și ar legitima organizația, ar stabili exact care este locul nostru, să știm și noi unde ne poziționăm, să știe și ceilalți unde ne poziționăm”. Antochi a vorbit despre un ”inventar” pe care UNPR îl face în organizațiile sale locale din Neamț, ca să ”identificăm cele mai bune variante pentru o candidatură, fiindcă vrem să intrăm în discuția finală cu candidați viabili la fiecare primărie din județ”. ”Eu mi-aș dori – și organizațiile UNPR care sunt puternice asta vor – să mergem singuri la etapa locală”, a mai spus Alin Antochi.

Ce face UNPR Neamț puternică? ”315 consilieri locali bătuți în cuie (din care vreo șaizeci sunt absorbiți de la PP-DD – n.r.), 10 consilieri județeni, 10 primari, 17 viceprimari și 12.196 membri”. Inventarul, deși volatil, după cum l-a descris Constantin Iacoban, dă argumente conducerii UNPR Neamț pentru a aborda altfel alegerile locale de anul viitor. Dezideratul, după cum a fost exprimat de Alin Antochi, este ca UNPR Neamț să obțină rezultate foarte bune în localități și cât mai mulți consilieri județeni, pentru că asta va da posibilitatea unei negocieri avantajoase pentru măcar una din funcțiile cheie de la Consiliul Județean, respectiv președinte și/ sau vicepreședinte. Concluzia liderilor UNPR Neamț a fost, deci, ”suntem deschiși la orice colaborare, dar noi ne pregătim pentru un drum solitar”. ”Așa cum ne situăm acum, ca număr, în Parlament, pe locul 3 ca formațiune politică, așa trebuie să ne situăm, pe locul 3, și la alegerile locale, ca rezultate. E greu, dar suntem o echipă de oameni serioși, care ne vedem de treabă”, a declarat și deputatul Constantin Moisii. (ZCH NEWS)

Articolul precedentAccidentul de la Tranzicom: şoferul cercetat pentru ucidere din culpă
Articolul următorŞi în Suceava se fură pădurea la metru cub
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.