La Groşi, la începutul veacului al XIX-lea, doi vrednici preoţi au ridicat lăcaşul de lemn ce poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi care serveşte comunităţii de mai bine de 200 de ani. Legenda spune că o altă bisericuţă de lemn, de dimensiuni foarte mici, ar fi existat pe un deal, în pădure, dar urmele ei s-au pierdut în timp. În privinţa datării acestui lăcaş, în zonă există câteva variante. Una dintre acestea, consemnată de bătrânii satului, arată că biserica a fost construită în 1806, de către preotul Cozma, împreună cu părintele Vasile, pe pământul donat de boierul Slavescu din comuna Baia, cu lemnul obţinut de pe aceste locuri. De asemenea, conform altei variante locale, bisericuţa ar fi fost strămutată la Groşi de la Mănăstirea Neamţ, însă nu s-au găsit nici un fel de documente scrise în acest sens. Lăcaşul a fost construit cu lemn de pe loc, din bârne de stejar, aşezate pe o temelie de piatră de râu. Atât la exterior, cât şi la interior, bisericuţa a fost “blănită” cu scândură, pentru o mai bună protecţie. Acoperişul este din şindrilă. Actualul pridvor constituie un element adăugat ulterior construcţiei. Iniţial, biserica avea un acoperiş mult mai jos, cu pridvorul foarte mic, unde erau şi clopotele, iar intrarea era prin partea de Apus. Între anii 1896-1904, părintele Onişoru din Boroaia, ajutat de Covataru Costache, un om înstărit, şi de gospodarii satului Groşi, a înălţat biserica la forma actuală, a făcut turnul bisericii şi clopote noi, a construit pridvorul şi intrarea prin partea de sud, iar în partea de vest, a mărit naosul, biserica căpătând forma actuală. Aşadar, forma actuală a bisericii datează de la 1904. Interiorul bisericii este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Lăcaşul adăposteşte una dintre cele mai frumoase catapetesme din zona Neamţului. Aceasta datează de la 1808, anul în care a fost sfinţită biserica, aşa cum arată o inscripţie din podul unde odinioară erau clopotele. Nu a fost niciodată restaurată integral, ci doar curăţată. Se presupune că această catapeteasmă ar fi fost opera lui Constantin Zugravul, cel care a lucrat catapeteasma Mănăstirii Văratec. Bătrânii satului spun că ar fi fost pictată între anii 1896-1904, atunci când s-a lărgit biserica, de către preotul Sofronie de la Mănăstirea Agapia Veche, care era pictor. O altă piesă importantă din inventarul bisericuţei din Groşi este icoana Maicii Domnului cu salbă (în imagine), o reprezentare extrem de interesantă şi despre a cărei vechime nu există date clare. Restaurată recent, icoana are o forţă de expresie uluitoare şi poartă amprenta unui meşter iconar iscusit. Potrivit iconografilor, acest gen de reprezentare a Maicii Domnului este foarte rar întâlnit în bisericile din ţară, constituind o particularitate care ţine de specificul locului. Tot la interior se remarcă prin frumuseţe arcadele peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos, precum şi cheile de boltă.
Nicolae SAVA
