Unic Piatra Neamț a coborât pe locul al optulea în clasament, după eșecul cu 1-3 suferit miercuri, 22 martie, pe teren propriu, în fața Penicilinei Iași. În primul set, Hambele și compania au realizat doar 11 puncte, pe al doilea l-au câștigat la 17, iar în ultimele două acte au capotat la 21 și la 17. Este pentru a doua oară când profesorul Dan Gavril (antrenor principal Penicilina) își învinge fiul, Rareș Gavril (antrenor principal Unic), în această stagiune. Partida a contat pentru a doua etapă a play-out-ului, fază în care cele două adversare luptă pentru adjudecarea locului al 7-lea, care acordă dreptul de participare în Cupa Balcanică.
“N-am reușit mai nimic. Fetele de la Iași au venit foarte motivate, au ajuns cu o zi înainte, au avut atitudine, determinare, și-au dorit foarte mult să câștige iar noi nu am răspuns cu aceeași monedă. Ne-am bătut singure astăzi. Am fost de nerecunoscut, nesigure în joc, parcă nici nu era echipa Unic pe teren. Am început prost, după aceea ne-am mai revenit cât de cât, însă per ansamblu jocul nostru nu a arătat bine deloc. Iașul are lot, poate efectua schimbări. Noi nu avem nimic”, a spus antrenoarea secundă a Unicului, Mihaela Voivod.
În următoarea etapă a turneului pentru locurile 7-12, voleibalistele pietrene evoluează sâmbătă, 25 martie, în deplasare la Medicina Târgu Mureș.
La masculin, dezastrul continuă pentru echipa VCM-LPS Piatra Neamț, care a fost învinsă cu 3-1 de Unirea Dej (10:25!!!, 25:20, 20:25, 22:25) pe teren propriu. Retrogradarea este din ce în ce mai aproape pentru jucătorii antrenorului Nicu Buruș, care, de Sărbătoarea Bunei Vestiri, au meci la CS Volei Caransebeș. (Ana MOISE)