Tânărul în cârje, care cerșea și insista ca trecătorii să-l ajute să traverseze trecerea pentru pietoni din centrul municipiului Piatra Neamț și făcea un adevărat circ în mijlocul bulevardului Mihai Eminescu, a fost „cules” de pe stradă astăzi, 24 octombrie. Un echipaj al Poliției Locale s-a autosesizat față de comportamentul agresiv al acestuia, dar și al celui care îl însoțea, după ce, sub ochii organelor de ordine publică, cei doi îi înjurau de zor pe cei care nu le dădeau bani.
„Agenții Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra Neamț s-au autosesizat cu privire la comportamentul agresiv a doi bărbați, aflați sub influența băuturilor alcoolice, care adresau injurii mai multor cetățeni pentru că refuzau să le ofere sume de bani, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Piatra Neamț. În data de 24.10.2019, L.M.C. în vârstă de 31 de ani și F.P.C. de 29 de ani, ambii din Piatra Neamț, au devenit agresivi cu mai mulți trecători după aceștia au refuzat să le dea bani și mai ales să-l ajute pe L.M.C. să traverseze trecerea pentru pietoni din zona sensului giratoriu din fața Hotelului Ceahlău”, informează Biroul de presă al instituției.
Cei doi au fost duși la sediul Poliției Locale și au fost amendați cu sume între 200 și 300 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și pentru cerșit. După care „L.C.M., cunoscut ca având un handicap locomotor, dar și cu afecțiuni psihice, a fost condus și predat personalului medical al secției Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț”, se precizează în comunicat. Așa că, o vreme, tânărul nu va mai cerși pe stradă. (C.I.)