UNBR: înșelăciuni în numele avocaților pe WhatsAppUniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) avertizează opinia publică și corpul profesional al avocaților cu privire la apariția unei noi metode de înșelăciune care implică furtul de identitate al avocaților, în special în mediul digital.

Un nou caz recent semnalat vizează utilizarea fotografiei de profil și a prenumelui unui avocat pentru a crea un cont fals de WhatsApp, prin intermediul căruia au fost contactate persoane din cercul de cunoscuți al acestuia, cu solicitări de bani. După ce tentativa a fost descoperită, numărul de telefon utilizat a fost monitorizat, iar infractorul cibernetic a continuat să își schimbe identitatea, folosind succesiv imaginea altor trei persoane, dintre care una este, de asemenea, un coleg avocat”, anunță UNBR.

Aceeași sursă mai arată că în toate cazurile, autorii acestor fraude au folosit date publice disponibile online, precum fotografii de profil, prenume sau informații personale regăsite pe rețelele de socializare sau pe site-urile profesionale, pentru a crea conturi false credibile și a induce în eroare interlocutorii. „UNBR consideră acest tip de practici extrem de periculoase, întrucât afectează grav încrederea publicului în profesia de avocat și expune atât avocații, cât și cetățenii, unor riscuri serioase”.

Corpul avocaților din România vine cu recomandări atât pentru clienți, pentru a nu cădea în plasa infractorilor, cât și pentru avocați: nu dați curs solicitărilor de bani venite prin aplicații de mesagerie, fără o verificare directă și telefonică a identității persoanei; raportați imediat orice tentativă suspectă atât către autoritățile competente (Poliție, DIICOT), cât și către UNBR sau baroul din care face parte colegul vizat; avocații să verifice periodic dacă identitatea lor este folosită fraudulos în mediul online și să își informeze colegii în cazul apariției unor suspiciuni.

UNBR va continua să monitorizeze aceste cazuri și colaborează cu autoritățile în vederea identificării și tragerii la răspundere a celor implicați în astfel de fapte. Instituția încurajează ca astfel de incidente să fie raportate la adresa de email sesizari@unbr.ro.

FOTO unbr.ro

(G. S.)

Articolul precedentFOTO. Un șofer băut a rămas încarcerat după ce a lovit un parapet
Articolul următorVernisajul expoziției regretatului Gheorghe Velea la Galeriile Lascăr Vorel
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.