0:00

Protestele din sistemul de justiție se pare că nu s-au încheiat, de data aceasta venind rând avocaților să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă.

Decanul Baroului Neamț, avocat Ancuța Sandu, este semnatara unui comunicat în care se anunță că miercuri, 4 octombrie va fi: „O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există!”. Textul integral îl puteți citi mai jos.

Protest fără precedent al avocaților din Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Membrii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din Romania (UNBR) au votat în unanimitate, în ședința din 1-2 septembrie 2023, declanșarea unei forme de protest pentru conștientizarea rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Astfel, în cadrul campaniei “O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există”, miercuri, 4 octombrie, avocații își vor întrerupe activitatea timp de 24 de ore. Prin decizia Comisiei Permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 32/12 septembrie 2023, avocații vor asigura asistență juridică în cauzele urgente, cum ar fi cele cu măsuri preventive sau asiguratorii.

Uniunea Națională a Barourilor din România și Barourile din România declară că problemele actuale din justiție sunt chestiuni de interes public care necesită dialogul la aceeași masă a reprezentanților celor trei puteri în stat, precum și a partenerilor indispensabili ai justiției.

În ziua de miercuri, 4 octombrie 2023, Baroul Neamț nu va emite împuterniciri avocațiale pentru asistența juridică obligatorie în procesul penal și nu va desemna avocați. De asemenea, Baroul Neamț nu va desemna avocați care să exercite activitatea profesională de asistență judiciară/extrajudiciară gratuită și, respectiv, de curator în procesul non-penal.

Baroul Neamț recomandă membrilor săi să fie solidari și să își întrerupă activitatea în ziua de miercuri, 4 octombrie 2023.

Toate instanțele și parchetele din județul Neamt au fost înștiințate de către Decanul Baroului Neamț – av. Ancuta Sandu despre această acțiune de protest, sperând că reprezentanții acestora își vor exprima sprijinul.

În ceea ce privește motivele pentru care a fost declanșată acțiunea de protest, acestea constau în disfuncționalitățile pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare. În acest sens, UNBR prezintă, prin intermediul comunicatelor emise o listă cu  problemele cu care se confruntă avocații, ale căror consecințe sunt afectarea dreptului la apărare și a liberului acces la justiție, precum și împiedicarea asigurării unui drept la apărare efectiv și legitim.Protest fără precedent al avocaților din Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Astfel, au fost sintetizate problemele recurente semnalate de toate cele 42 de barouri din țară, la solicitarea Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la disfuncționalitățile frecvente pe care le întâmpină avocații în desfășurarea activităților judiciare în plan local, materializate in:

– nerespectarea rolului avocatului și a funcției acestuia în cadrul procesului judiciar (identificarea avocatului cu clientul, încălcarea confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, limitarea abuzivă a pledoariei etc.);

– în organizarea activității instanțelor s-au semnalat întârzieri nerezonabile în procedura de regularizare a cererilor și în redactarea și comunicarea hotărârilor sau comunicarea acestora în timpul vacanței judecătorești, fără a se respecta dreptul la recuperarea capacității de muncă al avocatului; lipsa de respect manifestată de organele de urmărire penală în mod constant și frecvent, atât față de timpul și drepturile avocaților desemnați pentru asistență judiciară din oficiu, cât și față de timpul și drepturile avocatului ales; în foarte multe cazuri, amânarea si, din ce în ce mai des întâlnit, omiterea emiterii și comunicării referatelor de plată de către organele de urmărire penală, în vederea depunerii spre decontare; reorganizarea activităților de ședință judecătorească altfel decât programul stabilit inițial, fără informarea din timp a avocaților participanți la dosare, recomandarea de stabilire a unor termene mai îndelungate ale cauzelor, dată fiind necesitatea normării muncii, făcută de CSM;

– accesul îngreunat la arhive și la informațiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării, în cauze urgente, ori încarcarea selectivă a înscrisurilor dosarului în dosarul electronic;

– întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaților pentru asistența din oficiu;

– cenzurarea abuzivă a onorariilor avocațiale până la sume derizorii, după criterii subiective și fără considerarea obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale;

– cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activităților de asistență juridică obligatorie;

-omisiunea instanțelor de a acorda onorariile aferente asistentei judiciare din oficiu, prin hotărârile judecătorești, cu respingerea solicitărilor de completare a dispozitivului si punerea cheltuielilor de judecata in sarcina avocatului solicitant;

– desemnarea curatorilor și a sarcinilor pe care le au de îndeplinit fără a se dispune corelativ achitarea unui onorariu sau lipsa desemnării și plății curatorilor citați în căile de atac ale hotărârilor judecătorești;

– atitudinea de lipsă de respect față de timpul de studiu și rolul avocatului în procesul penal și civil;

– tendințele concretizate de înăsprire a măsurilor fiscale, ce vizează profesiile liberale și care vor avea un impact economic deosebit de grav asupra pieței serviciilor, implicit asupra profesiei de avocat, cu efect direct asupra onorariilor percepute justițiabililor, îngreunând și mai mult liberul acces la actul de justiție; cuantumul nerezonabil al unor taxe de timbru, care este de natură a împiedica accesul la justiție al cetățenilor ori valoarea derizorie a limitelor sumelor care dau dreptul la ajutorul public judiciar.

Toate cele de mai sus reprezintă deficiențe sistemice cu consecința gravei afectări a dreptului la apărare si a liberului acces la justiție, precum și împiedicarea asigurării unui drept la apărare efectiv și legitim.

Pentru aceste motive Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a hotărât organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaților și implicit ale justițiabililor, cu scopul conștientizării rolului profesiei de Avocat si a profesioniștilor Avocați în viața socială a Statului, a societății Civile și a sistemului judiciar.

Acestea și celelalte probleme punctuale ridicate de către avocații din cadrul Baroului Neamț vor fi puse în discuție cu ocazia întâlnirilor ce se vor desfășura, la nivel local, dar și la nivel central.

Atașăm prezentei informări materialul comunicat de către Uniunea Națională a Barourilor din România principalelor instituții ale Statului Român.

Avocat Ancuta SANDU,

Decanul Baroului Neamț”

Articolul precedentAccident mortal în localitatea Ion Creangă
Articolul următorElevii de la Negrești au rămas fără microbuzul școlar, comuna nu este pe lista microbuzelor electrice
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.