Un tată “iubitor” şi-a agresat fiica în vârstă de 14 ani, poliţiştii i-au dat ordin de protecţie

Un tată “iubitor” şi-a agresat fiica în vârstă de 14 ani, poliţiştii i-au dat ordin de protecţieUn bărbat de 55 de ani, din Icuşeşti, a fost reţinut, în ziua de 3 mai, după ce-a încălcat obligaţiile impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu emis împotriva lui. Astăzi, 4 mai, bărbatul în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

“Conform probatoriului administrat, la data de 3 mai, pe fondul unui conflict izbucnit între bărbatul în cauză și fiica sa, în vârstă de 14 ani, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia.În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. La scurt timp, polițiștii au fost sesizați de către soția bărbatului în cauză, în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că acesta i-a adresat amenințări cu acte de violență și a încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis împotriva sa”, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii care s-au dus la faţa locului l-au găsit pe bărbat în casă, deşi prin pordinul de protecţie s-a dispus evacuarea lui în cauză din locuinţă şi a fost obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de membrii familiei. Acestea au fost motivele pentru care bărbatul a fost reţinut şi introdus în Arestul IPJ Neamţ. Rămâne de văzut ce opinie va avea procurorul despre întreaga poveste şi dacă îl va duce în faţa instanţei, cu propunerea de arestare.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...