Un stâlp de iluminat public n-a acordat prioritate unui şofer beat

Un bărbat de 35 de ani, din Piatra-Neamţ, a avut o dispută în trafic cu un stâlp de iluminat public de pe strada Orhei, în noaptea de 29 spre 30 iunie. Din conflict, cel mai mult a avut de suferit autoturismul condus de bărbatul în cauză, care a suferit numeroase “leziuni” în urma impactului cu stâlpul. “În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime”, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. “Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei”.

Sfaturile poliţiştilor pentru şoferi:

  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
  • Le recomandăm celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

 

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.