Un șofer și-a văzut de drum după ce a accidentat o fată

Un bărbat în vârstă de 71 de ani din Târgu Neamț a părăsit locul accidentului după ce a lovit cu mașina o tânără de 19 ani, care traversa regulamentar strada. Accidentul a avut loc ieri, 16 septembrie, la ora 16.30, pe strada Ștefan Cel Mare, din Târgu Neamț.

Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că în timp ce bărbatul conducea pe direcția Centru spre Timișești, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat o fată de 19 ani, din comuna Brusturi, care traversa în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni, continuându-și drumul fără să anunțe poliția sau să verifice cât de gravă este situația. Tânăra a suferit răni ușoare și a fost transportată la spital fără să fie nevoie de internare.

”În urma investigațiilor efectuate de polițiști, în jurul orei 17.40, atât autoturismul implicat în accident cât și conducătorul auto au fost identificați pe raza orașului Tîrgu Neamț. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, potrivit IPJ Neamț.

A.H.

Autor:

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....