dolariPatru bărbați au fost trimiși în judecată pentru dare de mită, după ce-au încercat să-și rezolve diverse probleme penale dând mită unor polițiști. N-au fost inspirați și probabil nu s-au gândit că agenții rutieri vor anunța ofițerii de la Serviciul Județean Anticorupție Neamț.

În prima situație, procurorul de caz a reținut faptul că, la data de 03.11.2018, inculpatul a oferit suma de 1.000 de lei unui agent de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț – Poliția orașului Roznov, pentru a nu-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul de a nu-i întocmi proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante de contrabandă”, se arată în comunicatul DGA. ”În cel de-al doilea rechizitoriu, procurorul de caz a reținut faptul că, la data de 07 noiembrie 2019, inculpatul, conducător auto, a oferit suma de 400 de dolari unui echipaj de poliție rutieră format din doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț – Poliția orașului Târgu Neamț, pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu-i întocmească dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”.

Al treilea dosar a fost întocmit pe numele unui bărbat care a oferit 800 de lei unui echipaj de poliție format din 2 agenți rutieri de la Târgu Neamț, ca să nu-i întocmească dosar penal tot pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar al patrulea se referă la un bărbat care a încercat să-i dea 100 de lei unui agent ca să nu-l sancționeze pentru depășirea vitezei. În plus, bărbatul conducea un autotractor cu remorcă, încărcat cu  combustibil, fără a îndeplini condiţiile legale privind siguranţa transportului.

Toate cele 4 procese se vor judeca la Tribunalul Neamț.

C.M.

 

Articolul precedentProgramări telefonice pentru Serviciul de permise Roman, plata taxelor se face online
Articolul următorÎncă 33 de persoane infectate în Neamț. 204 pacienți decedați, la nivel național, într-o singură zi