Un singur apartament ANL a fost vândut

locuinte anl

Romașcanii din cele peste 10 blocuri construite de Agenția Națională pentru Locuințe nu s-au arătat foarte interesați să cumpere apartamentele în care locuiesc cu chirie. Unul dintre motive este prețul, mult mai mare dacă ar fi să comparăm cu piață imobiliară privată. Anul trecut, un singur romașcan a depus actele și și-a putut cumpăra apartamentul, pentru care a plătit 411 euro pe metru pătrat, adică aproape 33.000 de euro pentru 55 de metri pătrați, în timp ce un apartament de două camere se vinde acum la un preț mediu de 20.000 de euro. “Este vorba de un apartament de două camere într-unul din blocurile ANL de pe Ștefan cel Mare. Anul acesta, la Locato s-a mai înregistrat o cerere, însă documentația nu poate fi realizată până nu se va emite ordinul privind prețul pe metru pătrat. Din ceea ce știm, dar neoficial, prețul ar urma să scadă cu 20-30% și să ajungă în jur de 320 de euro”, a declarat Lucian Micu, viceprimarul municipiului.

Tinerii interesați să-și cumpere apartamentele în care locuiesc cu chirie trebuie să știe că o condiție este vechimea de un an în locuință, la care se adaugă lipsa datoriilor, inclusiv la întreținere. Avantajos pentru cumpărarea locuinței este doar pentru chiriașii care au depășit vârsta de 35 de ani și pentru care chiria este dublă, aproape de 500 de lei pe lună. Din prețul de vânzare a acestor apartamente doar 10% rămâne la Roman, iar restul merge la bugetul ANL în vederea construirii de noi blocuri. Primăria municipiului a depus încă de anul trecut documentația pentru încă 5 blocuri, însă niciunul nu a primit finanțare. (C.M.)

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...