Astăzi, 29 februarie, în intervalul 12:00 -12:30 a avut loc un nou protest al sindicaliștilor de la Solidaritatea Sanitară Neamț, organizat în curtea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Acțiunea a avut loc pe treptele spitalului vechi, iar cadrele medicale aflate la protest au declarat că sunt în timpul liber sau în pauza de masă, fără a afecta programul de lucru al instituției. Prezente la protest au fost și cadre medicale neafiliate. Sindicatul a decris pe site-ul său protestul de astăzi ca fiind „o repetiție pentru grevă” menită să indice apropierea momentului declanșării grevei generale.
Miza acțiunii de protest este similară cu cele care au fost organizate în ultimele câteva luni și la alte instituții cum ar DSP Neamț sau Casa de Pensii, de natură salarială.
„Reiterăm că acțiunile de protest organizate de Federația ”Solidaritatea Sanitară” în ultima lună au fost determinate de oferta insuficientă a guvernului, făcută la întâlnirea comună cu cele două federații reprezentative din Sănătate din 25 ian. 2024, respectiv o creștere a anvelopei salariilor de bază cu 20% pentru anul 2024, ce are drept corespondent o creștere a veniturilor salariale cu cca. 13,5%. Federația ”Solidaritatea Sanitară” a demonstrat în toată această perioadă că oferta guvernului presupune de fapt o creștere medie a veniturilor angajaților care nu acoperă nivelul inflației nici măcar din ultimii 2 ani (23,59%), această politică de salarizare continuând și în anul 2024 scăderea puterii de cumpărare a profesioniștilor din sănătate. De asemenea, protestele sunt motivate și de refuzul guvernanților de a onora angajamentele asumate față de reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” în anul anterior, cel mai important fiind adoptarea unei noi legi a salarizării, în forma negociată cu partenerii sociali”, menționează un comunicat postat de Federația Solidaritatea pe site-ul instituției.
(Denisa Popa)