Violența asupra elevilor în incinta unităților școlare, de către persoane din afara școlii, pe raza municipiului Piatra Neamț tinde să devină un fenomen. Incidentul de vineri, când un elev de 16 ani de la Colegiul Tehnic Forestier a fost bătut de doi tineri de 16 şi 18 ani din Bârgăuani, în curtea şcolii, nu a fost singurul. În aceeaşi zi, o fată de 15 ani, elevă a Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” a fost bătută, pe holul şcolii, de un tânăr de 18 ani din Săvineşti, care a intrat fără probleme în unitatea de învăţământ, deşi există paznic. Băiatul este, se pare, un fost prieten de-al elevei, şi a vrut neapărat să-şi ia „adio” de la ea într-un mod violent, ca să se simtă împăcat. În ambele cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale pentru lovire, iar paznicul de la „Cartianu” a fost amendat cu 100 de lei, pentru neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu.
„Având în vedere cele două evenimente petrecute în două licee din municipiul Piatra Neamț, reamintim factorilor de conducere ai unităților școlare obligația de a lua toate măsurile necesare pentru evitarea acestor situații”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ..”Conform “Planului local de acțiune pentru siguranța în școli și prevenirea delincvenței juvenile” cât și a ”Regulamentului de ordine interioară a unităților școlare”, măsurile pentru prevenirea faptelor de violență sau a altor infracțiuni săvârșite în incinta unității de învățământ revine preponderent conducerii unităților, comisiei de prevenirea violenței și cadrelor didactice de serviciu pe unitate. Totodată asigurarea unității școlare cu pază umană și un sisteme de supraveghere trebuie să constituie o prioritate pentru siguranța elevilor”.
Nu am reușit să obținem un punct de vedere din partea conducerii Colegiului iar Viorel Stan, inspectorul general al ISJ Neamț ne-a declarat că nu l-a anunțat nimeni despre incident, ceea ce ar trebui să ridice un semn de întrebare cu privine la amploarea fenomenului, dacă asemenea fapte sunt ascunse sub preș. Cu atât mai mult cu cât, la ultima ședință cu directorii unităților de învățământ, li s-a cerut acestora să comunice orice incident, indiferent de ora la care s-ar întâmpla.
C. Mircea
”Batuta” ? Prea exagerat… si in plus aceasta eleva de la Liceul Tehnic ”Gheorghe Cartianu ” umbla adesea cu diferite persoane de gen masculin, eu cred ca si ea a cautat-o doar ”nu iese fum fara foc ” ! Si eu sunt eleva a acestui Liceu si nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva… asta pentru simplu fapt ca am stiut motivu’ pentru care vin la scoala ! Bineninteles ca si acel baiat trebuie pedepsit, dar nici fata nu trebuie tratata neaparat ca pe o victima si ea are partile ei de vina ! Asa ca eu cred ca ar trebui ca acestei fete sa i se aduca la cunostinta, faptul ca nu trebuie sa mai aduca toti ”golanii” in liceul nostru,sau sa mai umble in astfel de anturaje … ! Asta e parerea mea !
Tocmai am terminat liceul la Colegiul Tehnic Gh. Cartianu, sincer, stiu cum sta treaba acolo, dar nu cred ca batut-o. Totul a fost cel mult o palma sau doua. Poate cine stie, o merita. Dar nu la scoala.