Un motociclist a căzut de pe o stâncă „de 5 etaje”

* salvamontiştii au făcut mai bine de o oră pe drum pentru că nu au girofar şi nimeni nu le dă prioritate

Aseară, puţin după ora 17, un bărbat de 35 de ani din Roman s-a prăbuşit în gol de pe o stâncă de 15 metri, cât 5 etaje de bloc, din zona Boboieşti, Pipirig. Tânărul s-a plimbat un timp cu motocicleta prin zonă, apoi s-a oprit şi s-a apropiat de marginea stâncii, să admire peisajul. A alunecat, însă, şi a căzut în gol. Accidentul a fost anunţat la 112 de prietenii bărbatului, iar la locul intervenţiei s-a dus o ambulanţă de la Târgu Neamţ, care a cerut în scurt timp ajutor. Nu numai că zona este greu accesibilă, dar rănitul era în stare foarte gravă şi era nevoie de un echipaj cu medic, aşa că a fost solicitată o ambulanţă SMURD. Între timp au fost anunţaţi şi salvamontiştii, care au plecat spre Pipirig cu maşina de intervenţie, într-o perioadă a zilei când traficul este destul de aglomerat. Drumul le-a luat mai bine de o oră, pentru că salvatorii montani nu sunt „în rând cu lumea”, nu au girofaruri şi nimeni nu le acordă prioritate. În fine, după aproape două ceasuri, rănitul a fost preluat de salvamontişti şi dus la ambulanţă.

„Era în stare gravă, cu fracturi de coloană şi de bazin, în imposibilitatea de a-şi mişca membrele şi, probabil, cu leziuni ale organelor interne”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...