În ziua de 26 septembrie se împlinesc 13 ani de la plecarea spre alte zări a ziaristului Cătălin Stupcanu.
Născut la 2 aprilie 1938 în comuna Filioara, viitorul profesor şi ziarist a absolvit primele patru clase la Şcoala “Sfântul Andrei” din Bucureşti, iar studiile gimnaziale şi liceale la Piatra Neamţ, la Şcoala elementară de băieţi nr. 1, respectiv Şcoala medie de băieţi nr. 1 (actualul “Petru Rareş”). În 1961 absolvă Facultatea de istorie din Iaşi şi îşi începe misiunea de profesor la Şcoala din Zbereşti-Costişa, ajuns aici prin repartiţie guvernamentală. A fost apoi, pe rând, ziarist (la “Flacăra” din Piatra Neamţ, “Steagul Roșu”-Bacău, “Ceahlăul”), director al Muzeului Județean de Istorie din Piatra Neamț (23 septembrie 1974-17 august 1978), ieşind la pensie, în 2000, de la ziarul “Ceahlăul”, unde, în ultimii 10 ani, a lucrat în funcţia de secretar de redacţie, cei mai mulţi dintre ziariştii de azi cunoscându-l în această calitate.
A fost un spirit ales, iubea oamenii cu toată fiinţa sa, deşi în relaţiile cu ei părea un ursuz. Nu se apropia foarte mult de cineva până nu îl cunoaştea îndeajuns. Viaţa îi procurase tot felul de surprize neplăcute (fiind deseori lovit de epurările ideologice – fusese înlăturat din presă de mai multe ori) şi era prudent. Din când în când, în redacţie, scria articole pline miez şi cu trimiteri pentru cei care ştiau a le citi şi înţelege. Era un intelectual între ziariştii din Neamţ, puţini dintre noi având curajul să ne confruntăm cu el în domeniul cultural. Ştia carte. Dar nu îşi afirma pregătirea sa în public decât atunci când era incitat de ceva nelalocul lui şi trebuia punctat, sau atunci când îşi afla un interlocutor apropiat lui. Format la şcoala nemţeană de ziaristică de la “Ceahlăul” – împreună cu Eugen Tureschi, Viorel Tudose, Constantin Cucu, Dumitru Buznea, Nichita Bistriceanu – a îndrumat, cu migală şi atenţie, pe cei mai nou veniţi în presă din anii de după 1989. I-a plăcut întotdeauna să facă plimbări în natură, să întreprindă drumeţii pe dealurile din apropiere dar şi în munţi, Ceahlăul fiind unul din cele mai dragi trasee turistice pentru el. După ce a ieşit la pensie, în vara lui 2000, în timp ce urca din nou Ceahlăul, inima i-a cedat.
La doar vreo sută şi ceva de metri mai sus de Cabana Fântânele, o cruce de fier – de care s-a îngrijit cea care i-a fost alături în ultimii 10 ani din viaţa sa, ziarista Maria Stupcanu – stă mărturie că acolo sufletul său s-a urcat la ceruri. Lângă muntele drag lui, Ceahlăul. (N.S.)
